Ședință de Consiliu Local la Constanța. Va fi propusă o rectificare a bugetului local pentru 2018
Consilierii locali au fost convocați la o nouă ședință, astăzi, 23 martie, ora 14:00.
Pe ordinea de zi se află nu mai puțin de 79 de proiecte de hotărâre, dintre care, propunerea de acordare a titlului de cetățean de onoare pentru fosta canotoare, Ioana Giucăl, medaliată cu aur la Jocurile Olimpice din 1984.
Va mai fi pusă în discuție o propunere de rectificare a bugetuli local pe anul 2018, dar și mai multe modificări privind bursele școlare acordate elevilor din întățământul preuniversitar de stat (pe semestrului I și II al anului școlar 2017-2018). În aceeași manieră se va discuta și proiectul de hotărâre ce prevede alocarea unei sume din bugetul local pentru organizarea olimpiadelor naționale în municipiul Constanța.
Totodată, se va vorbi despre bugetul Confort Urban pe anul 2018, acest aspect fiind extrem de important dat fiind faptul că bugetul Confort Urban cuprinde toate proiectele de infrastructură plănuite a se realiza în Constanța (fie ele de asfaltare, reabilitare sau plombare a drumurilor, precum și amenajarea locurilor de parcare).
O altă problemă de interes este Regulamentul privind acordarea de finanțări din bugetul municipiului Constanța, pentru activități sportive, dar și de Regulamentul de acordare a finanțării nerambursabile pentru proiecte de interes general în municipiul Constanța.