Se dă drumul la căldură, în Constanța. 900 lei/lună va costa încălzirea pentru un apartament cu 2 camere
Gigacaloria la Constanța va fi de 450 lei, dublu față de acum 2 ani. În aceste condiții, factura lunară la încălzire va fi de 900 lei.
Termoficare Constanța (fostul RADET) anunță că de sâmbătă, 12 noiembrie, începe furnizarea căldurii. Ceea ce ar trebui să fie o veste bună pentru constănțeni, având în vedere că temperaturile nocturne au scăzut simțitor, în realitate anunțul Termoficării dă fiori abonaților sistemului centralizat de termoficare.
Începând din această toamnă, prețul gigacaloriei plătit de populație va fi de 450 lei/gcal, aproape de două ori mai scump decât în urmă cu doi ani, când era 250 lei/gcal. Având în vedere că potrivit estimărilor, un apartament cu două camere folosește cel puțin 2 gigacalorii/lună pentru producerea căldurii și apei calde în sezonul rece, factura lunară va fi în medie de 900 lei.
Atenție însă: consumul precizat de 2 gigacalorii/lunar este realizabil pentru un apartament cu 2 camere (max.60 mp), la o temperatură interioară în locuință de 20 grade C, o iarnă normală fără temperaturi extreme și doar dacă imobilul este bine termoizolat.
Potrivit unui studiu realizat de Europa Liberă – România, pentru Constanța se estimează că factura medie pentru un apartament cu 2 camere, în această iarnă vă fi de 2.700 lei. Dacă Primăria Constanța nu ar mai subvenția energia termică, facturile iernii ar ajunge la 7.200 de lei.
De sâmbătă, Termoficare dă drumu la căldură
TERMOFICARE Constanța reamintește celor interesați că potrivit prevederilor articolului 117 din H.G. nr. 425/1994, modificată prin H.G. nr. 337/2018, „începerea perioadei de încălzire pentru consumatorii de tip urban va avea loc după înregistrarea, timp de 3 zile consecutiv, între orele 20:00 – 6:00, a unor valori medii zilnice ale temperaturii aerului exterior de +10 grade C sau mai mici”.
Întrucât prima parte a lunii noiembrie a acestui an s-a caracterizat prin temperaturi exterioare peste cele de mai sus, iar prognoza meteo ne indică scăderea semnificativă a temperaturilor aerului în următoarele zile, municipalitatea a stabilit ca începerea furnizării căldurii să se facă în data de sâmbătă 12 noiembrie a.c., dată la care sunt îndeplinite cerințele.
Acțiunea se derulează progresiv, având în vedere dimensiunile sistemului de termoficare și starea de degradare a conductelor, cauzată de lipsa investițiilor din ultimii 30 de ani în special în rețeaua de transport a agentului termic.
Potrivit Termoficare Constanța, populația va plăti un preț local al energiei termice la 450 lei/Gcal, începând cu 1 noiembrie 2022.
Asociațiile de proprietari care doresc amânarea furnizării agentului termic pentru încălzire pot solicita în scris acest lucru, prin reprezentanții legali, la registratura instituției din str. Badea Cârțan nr.14A sau prin email, la adresa: office@termoficare-constanta.ro .
Constănțenii care au probleme cu furnizarea căldurii pot apela dispeceratul societății TERMOFICARE Constanța la telefon nr.: 0341.461.000 sau 0241.616.792.