Scrisoare deschisă către Guvern cu mărturii ale copiilor din mediul rural: „S-au făcut foarte puține ca noi să recuperăm ce am pierdut“
Consiliul Consultativ al Copiilor, organism al World Vision România, a transmis o scrisoare deschisă către ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, ministrului Muncii, Raluca Turcan, precum și președintele ANDPDCA, Florica Cherecheș, bazată pe mărturii colectate de la sute de copii din mediul rural, elevi din clasele I-XII, care trăiesc în unele dintre cele mai izolate și sărace localități din țară.
În scrisoarea deschisă, copiii transmit autorităților mărturii directe privind efectul restricțiilor și al școlii online asupra sănătății lor mentale. Majoritatea acuză un nivel crescut de stres psihologic, în alte cazuri se poate vorbi de sentimente de înstrăinare, însingurare, neputință și descurajare, de deprimare și de pierderea interesului pentru școală sau chiar pentru viață.“
Protejarea copiilor, inclusiv prin comisii anti-bullying în școli, garantarea accesului la educație, inclusiv prin educație remedială, programe personalizate și digitalizare, respectiv cooptarea copiilor în deciziile care îi privesc sunt cele trei solicitări formulate în document.
Scrisoarea este însoțită de mărturii ale elevilor cu privire la experiența școlii în pandemie, precum cea a unei eleve de clasa a VII-a: “în ultimul an, foarte mulți elevi pe care îi cunosc au încetat să mai viseze și să mai spere la succes deoarece se simt deprimați și descurajați de cei din jur”.
Textul integral al scrisorii:
“Către cei în care ne punem toate speranțele…
În atenţia:
Ministrului Educaţiei şi Cercetării, Sorin CÎMPEANU
Minstrului Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca TURCAN
Preşedintele ANDPDCA, Florica CHERECHEŞ
Noi, cei ce vă scriem această scrisoare, suntem copii.
Pentru mulți, luna iunie înseamnă doar Luna Copilului. Pentru noi însă, această lună are o semnificație aparte. Pe 1 iunie s-au împlinit 445 de zile de pandemie. Au trecut 445 de zile de când viața noastră, a copiilor din mediul rural, s-a schimbat aproape cu totul. Am văzut și noi ce s-a întâmplat în lumea adulților: am văzut familii care și-au pierdut bunicii și familii suferind pentru că părinții și-au pierdut locul de muncă; am văzut străzi pustii, firme și magazine închise, școli goale.
Dar și pentru noi a fost greu. Imaginea unor elevi care se bucură de trecerea școlii în sistem online pentru că așa pot să absenteze este doar un mit. Majoritatea dintre noi au pierdut, de fapt, niște luni din viață și, mai important, de școală. Trecerea peste noapte în format online ne-a găsit nepregătiți, iar lipsa accesului la internet, a echipamentelor necesare și a cunoștințelor tehnice au avut un impact semnificativ.
Această scrisoare conține mărturiile noastre, ale copiilor din generația pandemiei. Iar generaţia pandemiei pare că a încetat să mai viseze.
Pentru mulți dintre noi a fost practic imposibil să participăm la orele online: „Nu aveam conexiune la internet și nici calculator. Atât eu, colegii mei, chiar și doamna, am avut probleme cu internetul și dispozitivele, așa că mi-a fost greu să înțeleg anumite lucruri.” (Giulia, clasa a II-a) Cum rămâne, așadar, cu dreptul la educație, garantat prin Constituție?
Pe lângă tot acest proces obositor, cu lecții ținute online, teme și corecturi schimbate pe email sau chiar pe WhatsApp, profesorii ne transmiteau aceeași presiune pe care o resimțeau ei înșiși. Această presiune a luat adesea forma unui volum imens de teme: „Eram mai solicitați acasă decât la școală.” (Gabriela, clasa a VIII-a)
În ciuda dificultăților – „legătura se deconecta, platforma nu mergea, se actualiza…” (Ilinca, clasa a IV-a) –, lecțiile s-au ținut, dar ca la televizor: „Doamna ne explica mereu, ne arăta filmulețe și scria pe tabla Zoom cum trebuie să scriem corect literele și cum se leagă între ele cuvintele.” (Elena, clasa a II-a)
Pandemia a lăsat urme și asupra sănătății mintale a copiilor. Cel mai grav au fost afectate relațiile cu familia și prietenii.
„S-au adunat foarte multe frustrări. Ultimul an a fost precum o piatră imensă aruncată în cineva. Școala online a reprezentat un zid ce a separat o parte dintre copii de dreptul la educație. În ultimul an, foarte mulți elevi pe care îi cunosc au încetat să mai viseze și să mai spere la succes deoarece se simt deprimați și descurajați de cei din jur.” (Alexandra, clasa a XII-a)
Absența participării fizice la ore a făcut situația și mai dificilă: „Am pierdut emoțiile și momentele frumoase ale serbărilor școlare.” (Andrei, clasa a V-a)
Pierderile de învățare ar putea fi permanente: În format digital este foarte dificil să înveți. S-au făcut foarte puține ca noi să recuperăm ce am pierdut, lucru oricum imposibil de realizat în întregime.” (Florina, clasa a XII-a)
Statul acasă a adus cu sine tensiuni în familie de pe urma cărora noi am fost cei mai afectați. Până și cei mai energici copii s-au transformat în introvertiți. Mulți s-au refugiat în camera lor cu telefonul, rămas singurul lor prieten.
„M-am simțit ca o pasăre în colivie.” (Florina, clasa a XII-a)
„Am înțeles că mai importantă decât orice este sănătatea, astfel că am stat mai departe de bunicii mei, pentru a-i proteja.” (Bogdan, clasa a V-a)
„Majoritatea copiilor nu știu să își spună părerea, pentru că nu le-au dat voie cei din jur. În unele familii copiii nu sunt sprijiniți sau măcar ascultați de părinți.” (Gabriela, clasa VIII-a)
Pentru a putea recupera o parte din ce am pierdut, avem trei solicitări importante:
Protejarea copiilor, prin creşterea numărului de psihologi şi consilieri în şcoli şi constituirea unor comisii anti-bullying la nivelul fiecărei şcoli, formate din psihologi, consilieri, profesori, părinţi şi elevi.
Garantarea accesului la educaţie. Vrem ca şcolile să rămâne deschisă şi să recuperăm o parte din materia pierdută, prin organizarea de şcoli de vară şi ore dedicate de educaţie remedială, personalizate în funcţie de nevoile fiecăruia dintre noi. Chiar dacă avem şcolile deschise, nu uitaţi de digitalizare! Avem nevoie de educaţie digitală pentru viitorul nostru.
Participarea copiilor la luarea deciziilor care îi privesc. Vrem ca părerea noastră să influenţeze decziile luate de autorităţile locale, judeţeane şi naţionale. Astfel, solicităm înfiinţarea de structuri consultative ale copiilor chiar de la nivel local.
Dacă în anii de dinainte am fi cerut cadouri, tot ce ne dorim anul acesta este respectarea drepturilor noastre.
Iar noi promitem să fim mai responsabili, să respectăm regulile și să ne vaccinăm, pentru a fi în siguranţă la şcoală. Fiindcă nouă chiar ne pasă.
Copiii din mediul rural,
prin Consiliul Consultativ al Copiilor al World Vision România”