Educaţie

Școlile vor putea primi sponsorizări de la părinți sau firme. Fondul clasei devine contribuție legală

Sursă foto: botosaneanul.ro

Prevederile unui proiect legislativ inițiat în dezbatere la Senat, ce ar aduce modificări Codului Fiscal, are stipulat că unitățile de învățamant vor putea primi sponsorizări de la părinți sau de la societăți comerciale, iar persoanele fizice vor putea deduce aceste sume donate din impozitul pe venit.

Scris de 
 pe data 
8 octombrie, 2018

Prima modificare este a articolului 25, alin. (4), lit. i), care se refera la cheltuielile de sponsorizare:

Cheltuielile de sponsorizare si/sau mecenat, altele decat cele efectuate catre unitatile furnizoare de educatie asa cum sunt definite in Legea educatiei nationale nr. 1/2011, si cheltuielile privind bursele private, acordate potrivit legii; contribuabilii care efectueaza sponsorizari si/sau acte de mecenat, potrivit Legii nr. 32/1994 privind sponsorizarea si Legii bibliotecilor nr. 334/2002, republicata, precum si cei care acorda burse private, potrivit legii, scad sumele aferente din impozitul pe profit datorat la nivelul valorii minime dintre urmatoarele:

1. valoarea calculata prin aplicarea a 0,5% la cifra de afaceri; pentru situatiile in care reglementarile contabile aplicabile nu definesc indicatorul cifra de afaceri, aceasta limita se determina potrivit normelor.

2. Valoarea reprezentand 20% din impozitul pe profit datorat“.

Sumele care nu sunt scăzute din impozitul pe profit, potrivit prezentei litere, se raportează în următorii 7 ani consecutivi. Recuperarea acestor sume se va efectua în ordinea înregistrarii acestora, în aceleași condiții, la fiecare termen de plată a impozitului pe profit.

O altă completare la același alineat al aceluiași articol de lege este cea referitoare la deductibilitatea sponsorizărilor:

Cheltuielile de sponsorizare si/sau mecenat efectuate catre unitatile furnizoare de educatie asa cum sunt definite in Legea educatiei nationale nr. 1/2011, sunt integral deductibile„.

Pentru persoanele care au venituri din proprietate intelectuala, se modifica articolul referitor la aplicarea cotei forfetare (art. 72, alin. (2)):

Venitul net din proprietate intelectuala, inclusiv din crearea unor lucrari de arta monumentala, se determina de catre platitorii venitului, persoane juridice sau alte entitati care au obligatia de a conduce evidenta contabila, prin deducerea din venitul brut a cheltuielilor determinate prin aplicarea cotei forfetare de 40% asupra venitului brut si a sponsorizarilor si actelor de mecenat efectuate de catre unitatile furnizoare de educatie asa cum sunt definite de Legea Educatiei Nationale nr. 1/2011, cu modificarile si completarile ulterioare„.

Proiectul legislativ va fi dezbătut mai întai la Senat, dar indiferent de votul din această cameră, pentru a fi adoptat, trebuie să treacă de votul plenului din Camera Deputaților.

 

Actualitate