Constanța

Școlile din județul Constanța, închise și miercuri

Odată cu prelungirea codului portocaliu, se prelungește și mini-vacanța elevilor. Aceștia vor rămâne acasă și miercuri, 28 februarie.

Scris de 
 pe data 
27 februarie, 2018

Ultima zi de iarnă îi găsește pe copii acasă, cursurile acestora fiind suspendate și miercuri, 28 februarie. Decizia, ce se referă atât la preșcolari, cât și la elevi ai ciclului primar, gimnazial și liceal, a venit ca o urmare a anunțului ANM în legătură cu prelungirea codului portocaliu de ger până mâine la ora 20:00.

În ceea ce privește recuperarea cursurilor pierdute, Ministerul Educației a anunțat că aceasta se va face „conform calendarului stabilit de fiecare unitate de învățământ cu aprobarea inspectoratelor școlare județene, respectiv a Inspectoratului Școlar al Municipiului București”. Altfel spus, unitățile de învățământ, împreună cu Inspectoratul Școlar de care aparțin, vor decide când anume organizează recuperarea orelor.

 

Actualitate