Umor

Toate școlile din Constanța vor avea uși late, să putem duce copiii cu mașina până în clasă

Editare foto: Constanta de Azi

Textul acestui articol nu este o știre reală, este încadrat la rubrica de satiră și umor a publicației noastre, reprezintă un pamflet și trebuie tratat ca atare.

 pe data 
20 octombrie, 2021

În sfârșit, Primăria Constanța va lua un set de măsuri menite să-i mulțumească pe toți părinții care nu-și pot lăsa odraslele decât la, cel mult, un metru de poarta școlii. Toate școlile din Constanța vor fi doatate cu uși late de vreo 4 metri și rampe pentru mașini.

În sfârșit, boracii vor putea fi lăsați chiar la un metru de ușa clasei sau, de ce nu, la câțiva centrimetri de propria bancă.

Până atunci, însă, părinții sunt încurajați să parcheze un pic pe banda 1 sau 2, în dreptul școlii, pentru a-și urmări cu privirea copiii în timp ce străbat traseul periculos de 15 metri dintre ușa mașinii și sala de clasă.

Nu știu la alții, dar mie, ca super-mega-mămică ce sunt eu, se pare crucial să-i putem duce pe cei mici cât mai aproape de școală.

Deci un copil care merge cinci minute pe jos prin Constanța e expus la tot felul de pericole, da?!

De exemplu șerpi, urși, pume, rechini, tarantule, pârși, mașinile celorlalți părinți care își aduc copiii, accidente industriale, toxiinfecție cu șaorma, avalanșe, vulcani, invazii extraterestre și, colac peste pupăză, COVID!“, a declarat Mimiruna, o super-mega-mămică cu BMW X5.

Decât să stau stresată că Mieiță al meu cade într-un vulcan în drum spre școală, mai bine îl aduc direct la poartă și las mașina un pic pe avarii. Oricum, cine dracului se grăbește la 8 dimineața?“, mai spune femeia.

Pentru mai multe articole din categoria UMOR, Click AICI

Actualitate