Școală în România. Peste 4.500 de profesori nu sunt calificați pentru postul pe care-l ocupă
În anul școlar 2018-2019 în școlile din România predau elevilor numai puțin de 4.533 de profesori, eductori, învățători sau chiar studenți care nu au studii corespunzătoare postului pe care-l ocupă, potrivit datelor obținute de Edupedu.ro
Statistica de la nivelul Ministerului Educației arată că cei mai mulți dintre aceste cadre didactice din învățământul preuniversitar sunt în mediul rural, 2.750, restul de 1.783 de profesori fiind în școlile din orașe.
Ministerul Educației îi împarte pe acești profesori în trei categorii:
Cu studii superioare în alt domeniu decât cel al postului – 2.707 persoane, din care 1.615 în mediul rural.
Studenți, în curs de calificare – 740 de persoane, din care 454 din mediul rural.
Cu studii medii – 1.086 de persoane, din care 681 în mediul rural.
Potrivit edupedu.ro, cea mai mare parte dintre cadrele didactice care nu au studii corespunzătoare ocupă posturi de învățători – 974 de persoane, și de educatori – 866 de persoane, potrivit sursei citate.
TOP 10 discipline cu cei mai multi profesori necalificați pentru postul ocupat:
Limba română – 233
Educație plastică – 202
Educație fizică – 188
Educație muzicală – 170
Limba Engleză – 118
Fizică – 117
Informatică/TIC – 101
Matematică – 95
Biologie – 78
Religie – 74
Sursa: edupedu.ro
- profesori
- profesori necalificati
- scoala
- scoala Romania