Scandal sângeros într-un barbershop din Constanța după ce 3 bombardieri au fost pensați fără anestezie
Textul acestui articol nu este o ştire reală, este încadrat la rubrica de satiră şi umor a publicaţiei noastre, reprezintă un pamflet și trebuie tratat ca atare.
Imagini îngrozitoare astăzi la prânz într-un barbershop din centrul Constanței. Trei temuți bombardieri au sărit la bătaie la angajații salonului după ce ar fi fost pensați fără să fie anesteziați în prealabil, aceștia fiind nevoiți să simtă insuportabila durere provocată de smulgerea firelor de păr.
Loredan, Emi și Zian povestesc că așa durere nu au mai suportat decând le-a venit pentru prima oară menstruția.
„Iubita, eu merg la barbershop de când s-a inventat, nu merg la frizer ca toți țăranii. Și îi mai spun la stilist să mă ia și din sprâncene că nu îmi place să fiu omul cavernelor. Dar azi cred că era un băiat nou că ne-a durât tare de tot. Și eu și prietenii mei am făcut o criză aici, jur! Așa că ne-am luat de păr cu băieții de aici, ne-am înjurat, mie mi-a dat unu și sângele la buză, cred când m-a lovit cu poșeta peste față. Nu mai zic că mi-am rupt și dresurile”, a povestit Zian întreaga pățanie.
După scandalul iscat, cei trei bombardieri s-au urcat imediat în BMW-urile parcate pe avarii chiar în stația de autobuz și au plecat (300 metri mai încolo pentru că nu aveam benzină să ajungă până acasă).
Stilistul (frizerul) care a provocat întregul scandal s-a scuzat spuând că nu știa că trebuie să îi anestezieze pe cei trei marțafoi înainte de a-i pensa. „Așa sunt bărbații din ziua de azi, mai sensibili. Îmi cer scuze la domnii Loredan, Emi și Zian”, a mai declarat Miluț, mare hairstilist.
- barbershop Constanta
- Mitica Puscalarga
- pamflet
- Umor