Actualitate

Scandal la Prislop. Proprietarul mărcii „Arsenie Boca“ s-a dus să le ceară socoteală vânzătorilor de suveniruri

Tânărul Daniel Gheorghe (24 de ani), cel care susține că este deținătorul drepturilor asupra imaginii lui Arsenie Boca în România a descins la Mănăstirea Prislop pentru a discuta cu cei care vând produse ce folosesc numele sau imaginea cunoscutului preot.

Scris de 
 pe data 
16 mai, 2018

Înainte de a pleca pe teren, Daniel Gheorghe a anunțat pe Facebook că scopul vizitei sale este de informare a tuturor agenților comerciali care doresc să vândă produse ce poartă însemnele mărcii înregistrate, cu privire la condițiile necesare intrării în legalitate.

Este mai mult decât necesar ca toți cei care până acum comercializau astfel de produse – fie-n mănăstire, fie la tarabele aflate în zona adiacentă mănăstirii, ori în alte unități comerciale – să înțeleagă că această licență nu le interzice să mai desfășoare acte de comerț, însă le impune îndeplinirea unor condiții minimale.

Totodată, tuturor celor interesați de obținerea unei astfel de licențe, le voi oferi sprijinul meu necondiționat. De asemenea, aduc la cunoștință că în cazul în care voi constata încălcări ale legii 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, voi sesiza organele competente în vederea luării de măsuri în consecință“, a anunțat Daniel Gheorghe înainte de a pleca la Prislop.

Potrivit hunedoaralibera.ro, Gheorghe a solicitat intervenția Poliției pentru a se lua măsuri împotriva comercianților. Reprezentanții IPJ Hunedoara au declarat că, la fața locului s-au deplasat polițiștii din Hațeg.

Reamintim că, în ultimele 8 luni, sute de firme din ţară, precum şi Mănăstirea Prislop, au fost notificate de deţinătorul mărcii “Părintele Arsenie Boca” cu privire la faptul că vând ilegal, fără licenţă, obiecte de cult cu chipul fostului stareţ. Plângeri au fost depuse la Poliţie, DIICOT sau Parchet.

 

Actualitate