Sărbătoare în Spitalul Județean Constanța. A venit rândul la RMN pacienților programați în 1998
Textul acestui articol nu este o ştire reală, este încadrat la rubrica de satiră şi umor a publicaţiei noastre, reprezintă un pamflet şi trebuie tratat ca atare.
Șampanie, veselie și confeti! Așa au sărbătorit ieri constănțenii care au fost anunțați că le-a venit rândul la Computerul Temograf din Spitalul Județean și că în perioada următoare vor putea face mult așteptatele investigații medicale.
Nea Puiu, unul dintre pacienți, spune că a făcut programarea pentru un RMN în 1998, dar abia acum i-a venit rândul, însă nu își mai amintește exact pentru ce trebuia să îl facă.
Alți pacienți își amintesc că iarna acelui an, 1998, a fost foarte grea și că abia au reușit să se programeze, dar așteptarea a meritat, cel puțin pentru cei care mai sunt în viață.
La coadă pentru RMN s-au așezat și mai mulți tineri, care spun că programarea fusese făcută de bunicii lor, care au decedat de mult, dar ei văd asta ca pe o moștenire de familie și vor să o onoreze.
„Mamaia ne zicea încă de când eram de-o șchioapă că într-o bună zi va face RMN la Spitalul Județean. Era visul ei, i se luminau ochii când ne vorbea despre marea zi. Nu a reușit să-și vadă visul împlinit. Am găsit în ilicul ei programarea, făcută în 1998, pe o foaie îngălbenită de timp. Am zis să îi onorăm amintirea și să facem noi temograful astăzi”, spune Lilica Vreascu.
Cei prezenți la coadă au putut admira și moaștele Cătălinei Subțirea, lăsate acolo de rudele ei pentru a ține rândul, în cazul în care unul dintre membrii familiei vor avea nevoie de analize RMN.
La coadă s-a așezat în această dimineață și Principesa Margareta, costodele Coroanei Regale. Alteța Sa a declarat că Regele Mihai, când a venit după Revoluție în România, a făcut și o programare la RMN la Constanța și acum i-a venit rândul. Va face ea analiza, mai ales că e decontată de stat.
Calmează-te! Textul acestui articol nu este o știre reală, este încadrat la rubrica de satiră și umor a publicației noastre, reprezintă un pamflet și trebuie tratat ca atare. Când îi e lumea mai dragă, reporterul nostru special, Mitică Pușcălargă este trimis pe teren. Click AICI pentru mai multe articole scrise de pe tastatura lui obosită.