Social

Șapte cupluri gay au dat în judecată statul român la CEDO. Cer să le fie recunoscute familiile

Șapte cupluri de același sex, sprijinite de Asociația ACCEPT, au dat în judecată statul român la CEDO pentru nerespectarea dreptului la viață de familie. Demersul lor este asemănător cu cazul Oliari și alții contra Italiei, unde CEDO a dat câștig de cauză celor trei cupluri care au dat în judecată statul italian, transmite Libertatea.ro

Scris de 
 pe data 
18 iunie, 2019

22 de state din cele 28 ale Uniunii Europene acordă o formă de protecție juridică pentru familiile gay: prin căsătorie sau parteneriat civil. România, Bulgaria, Letonia, Lituania, Slovacia și Polonia sunt singurele state pentru care familiile gay nu există.

ACCEPT nu solicită de ieri-de azi dreptul la protecție pentru viața de familie. Solicitarea asta a venit din partea familiilor către noi ca organizație relativ repede după abrogarea Articolului 200 ( care incrimina homosexualitatea). Asta pentru că oamenii trăiau în relații de familie și până atunci, dar mult mai ascunși.

Astfel, după 2001 nu exista nici o interdicție în Codul Civil pentru parteneriatul civil sau a căsătoriei asupra persoanelor de același sex. Legea nu făcea nicio precizare în acest sens, dar nici nu reglementa o formă de recunoaștere pentru ele. Totul a fost într-o zonă gri până în 2011, când a fost adoptat noul Cod Civil, în ciuda protestelor societății civile pentru că nu a fost consultată. Or, asta este o chestiune extrem de gravă întrucât Codul Civil reglementează toată viața omului: de la naștere până la deces”, a declarat pentru Libertatea, Teodora-Ion Rotaru, director Asociația ACCEPT.

ACCEPT a susținut cazul Coman-Hamilton prin care, după 7 ani de procese în țară și în străinătate, au fost obținute două modificări juridice importante pentru cuplurile de același sex: recunoașterea la nivelul Uniunii Europene a dreptului de ședere printr-o decizie CJUE recunoașterea dreptului la viața de familie în România, printr-o decizie CCR Cel puțin 5 proiecte de parteneriate civile au fost depuse în Parlament până în prezent.

Ultimul, la scurtă vreme după Referendumul pentru familia tradițională. Chiar dacă inițial a fost asumat de toate partidele parlamentare și a fost realizat de structuri specializate în drepturile minorităților (ACCEPT și CNCD), a rămas îngropat la Camera Deputaților. Motivul: „linia partidului este anti-parteneriat civil”, ar fi afirmat senatorii PSD Șerban Nicolae și Titus Corlățean în Comisia pentru Drepturile Omului, potrivit Newsweek România.

Articol complet AICI

 

Actualitate