Șapte cadre didactice au murit în urma infectării cu COVID-19. „Decesele au contribuit la decizia unor școli de a trece în online“
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că patru cadre didactice din județul Olt și alte trei din Mehedinți au decedat după ce s-au infectat cu SARS-CoV-2, ministrul explicând că aceste decese au avut un impact asupra deciziilor unor școli care au cerut trecerea la învățământul online.
„Vreau să vă spun că în judeţul Olt, spre exemplu, decesul regretabil a patru cadre didactice a accentuat foarte puternic starea de îngrijorare. Patru cadre didactice din judeţul Olt, în care avem 50 de şcoli care au cerut suspendarea activității.
În Mehedinţi, de asemenea, din păcate am înregistrat decesul a trei colegi. Avem şi stare de carantină şi acestea sunt explicaţiile pentru numărul mare de şcoli din judeţul Mehedinţi care au solicitat trecerea în online”, a declarat Sorin Cîmpeanu, marți seară, într-o intervenţie telefonică la TVR.
Conform ministrului, după Capitală, unde s-a cerut trecerea în online a 110 școli, județul Olt este al doilea în privinţa numărului de şcoli care au propus să treacă la şcoala online, în acest judeţ 50 de şcoli formulând astfel de propuneri.
Sursa: G4Media.ro