Educaţie

Salariile profesorilor vor crește la 1 ianuarie 2020 și la 1 septembrie 2020 până la nivelul grilei de salarizare din 2022

Florin Cîțu, ministrul Finanțelor, a declarat în prima conferință de presă de la preluarea mandatului că în privința salariilor profesorilor actuala legislație va fi pusă în aplicare, potrivit declarațiilor transmise de G4Media.ro.

Scris de 
 pe data 
14 noiembrie, 2019

Ministrul a răspuns astfel unor întrebări din partea jurnaliștilor, dacă salariile cadrelor didactice vor crește anul viitor așa cum este prevăzut în OUG 114/2018, având în vedere că liberalii și Guvernul au anunțat că vor să abroge anumite părți din ordonanță.

Salariile profesorilor vor crește la 1 ianuarie 2020 și la 1 septembrie 2020 până la nivelul grilei de salarizare din 2022

Bugetul pe anul viitor e construit pe legislația în vigoare (…) Premierul României a spus foarte clar că nu ne vom atinge niciodată de salariile din construcții și nici în partea cealaltă (n.r. pentru profesori) pentru că ordonanța este în vigoare.

Iar noi ce vrem să eliminăm din Ordonanța 114 se va face tot printr-un proiect de lege de la Guvern, care să meargă în parlament.

Toată legislația în vigoare va fi respectată pentru bugetul 2020.“, a declarat Cîțu.

Potrivit OUG 114, dacă un profesor ar avea de primit încă 100 de lei ca să ajungă la nivelul grilei din 2022, atunci el a primit 25 de lei de la 1 ianuarie 2019, 25 de lei de la 1 ianuarie 2020 și 50 de lei de la 1 septembrie 2020.

Articolul complet pe Edupedu.ro

 

Actualitate