Românului poți să îi iei aurul, pădurile, banii, demnitatea, dar nu cumva să îi iei temperatura
Chiar autoritățile au recomandat măsurarea temperaturii la intrarea în centrele comerciale, au spus, la Digi24, ministrul sănătății, Nelu Tătaru, și șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.
Cei doi oficiali desființează și mitul răspândit pe rețelele sociale că doar personalul specializat poate folosi termometrele digitale. Oamenii trebuie să înțeleagă că e o precauție pentru propria lor siguranță, arată Nelu Tătaru și Raed Arafat.
„Acel termometru digital e un termometru pe care îl putem folosi și noi acasă, să o luăm ca pe o manevră pe care am face-o și noi acasă. Este chiar indicat ca și noi, acasă, din când în când, să ne luăm temperatura.
Este un termometru pe care îl poate folosi toată lumea, nu trebuie să fie neapărat un cadru medical care să-l poată folosi. Noi am recomandat tuturor agenților economici să aibă un triaj epidemiologic minim, acea termometrizare.
Și pentru cel care contestă măsura – nu știu când își mai ia el temperatura. Eu, dacă merg la o ședință de guvern, când intru, mă duc eu dacă cel de la intrare nu e atent, să-mi ia temperatura. Este și o verificare a mea și trebuie să o perceapă fiecare la fel”, a explicat Nelu Tătaru, ministrul sănătății.
La rândul său, Raed Arafat a povestit că s-a lovit personal de reticența și suspiciunea unor persoane în legătură cu măsurarea temperaturii.
„A apărut o problemă interesantă, adică o abordare interesantă, cu luatul temperaturii la intrare în anumite locuri, deja avem un curent pe rețelele de socializare și nu numai.
Astăzi am fost sunat pe numărul meu de către o persoană care a încercat să mă convingă că nu este corect să i se ia temperatura când intră, de exemplu, la unul dintre hipermarketuri, că au vrut să-i ia temperatura, ea nu vrea, n-au lăsat-o să intre…”, a relatat Raed Arafat.
„Eu cred că trebuie să ne obişnuim cu acest lucru, adică îți ia temperatura de la distanță, nu te atinge, nu face nimic, doar că-ți ia temperatura. Dacă se afișează o temperatură peste 37,3, nu ți se permite să intri, înseamnă că trebuie să consulți un medic.
Este normal în faza asta. De ce? Pentru că dacă intri acolo, nu știi dacă ești bolnav, nu știi acest lucru sau, în cunoștință de cauză, intri cu febră înăuntru, în magazin, pui în risc viaţa altora. Această măsură este una foarte normală”, a spus Raed Arafat, care a observat că „deja există un curent care să convingă oamenii să refuze acest lucru, să nu accepte”.
Șeful DSU a oferit și un exemplu personal: „Eu când mă duc la minister dimineață sau când mă duc la Ciolpani, la Centrul de Comandă, pompierul la poartă nu-mi deschide mie bariera până nu îmi ia temperatura”, a subliniat Raed Arafat.
- coronavirus
- coronavirus Romania
- COVID-19