Actualitate

Rețeaua de canalizare din comuna Lumina va fi extinsă

Primăria comunei Lumina are în proiect extinderea rețelei de canalizare menajeră pe mai multe străzi din localitate, în prezent fiind în derulare procedurile de licitație necesare executării lucrărilor.

Scris de 
 pe data 
20 iulie, 2018

Proiectul “Extensie rețele de canalizare Menajera Zona B2+ Aleea Narciselor, str. Prelungirea Iasomiei și Str. Gării, loc. Lumina” a fost accesat în primăvara acestui an la Ministerul Dezvoltării Regionale, unde primarul Ioan Roman a semnat contractul de finanțare.

Proiectul vizează introducerea sistemului de canalizare a apelor uzate pe străzile Prelungirea Iasomiei, Aleea Narciselor, Murelor, Ștefan cel Mare, Mircea cel Bătrân, Mihai Viteazu, Cuza Vodă, Carol, Independenței, Mărășești, Ferdinand, Belșugului, Dumitru Comșa.

Valoarea necesară de la bugetul de stat pentru realizarea obiectivului de investiții se ridică la 2.590.935 lei. În momentul de față, proiectul se fală în fața procedurilor de achiziție a lucrărilor.

 

 

Actualitate