Actualitate Constanța

Restricții de trafic de Bobotează pe mai multe străzi din Constanța

Și în acest an, Boboteaza va fi sărbătorită la Constanța printr-o serie de manifestări religioase din care nu vor lipsi tradiționala procesiune pe străzile orașului și recuperarea crucii din apa Mării Negre. Vor fi aplicate restricții de trafic pe mai multe străzi din municipiu.

Scris de 
 pe data 
4 ianuarie, 2022

Manifestările de Bobotează se vor desfășura în perioada 4 ianuarie 2022, ora 18:00 – 6 ianuarie 2022, ora 14:00. Se vor interzice circulația, oprirea/staționarea și parcarea autovehiculelor pe strada Arhiepiscopiei, între strada Profesor Doctor Ion Cantacuzino și bulevardul Regina Elisabeta, traficul fiind redirecționat pe strada Profesor Doctor Ion Cantacuzino – strada Revoluției din 22 Decembrie 1989;

În perioada 5 ianuarie 2022, ora 14:00 – 6 ianuarie, ora 14:00, se vor interzice oprirea/staționarea și parcarea autovehiculelor pe bulevardul Regina Elisabeta, strada Remus Opreanu, tronsonul delimitat de strada Marinei și strada Revoluției din 22 Decembrie 1989, strada Marinei și Portul Tomis;

Joi, 6 ianuarie, în intervalul orar 11:00-14:00, traficul rutier va fi restricționat pe strada Marinei, dinspre strada Remus Opreanu spre Portul Tomis, pentru deplasarea în condiții de siguranță a participanților la procesiunea religioasă.

Procesiunea începe de la ora 11:25, având ca punct de plecare Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, cu deplasare pe bulevardul Regina Elisabeta, strada Remus Opreanu, strada Marinei, Portul Tomis, unde va fi săvârșită Slujba de sfințire a Aghiasmei Mari.

Accesul în zona perimetrului special amenajat pentru participanții la eveniment se va face cu respectarea prevederilor H.G. 1242 din 08.12.2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu fata de 09.12.2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și cu respectarea prevederilor Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Spațiul de desfășurare a evenimentului va fi delimitat de către organizatori astfel încât traseele de afluire și defluire vor fi semnalizate corespunzător.

Actualitate