Editorial

Reputația, cel mai bun instrument al medicului Gheroghe Ștefan

Foto: Gheroghe Ștefan

Un medic cu o reputație aparent impecabilă din Constanța, directorul medical al Spitalului Militar, Gheorghe Ștefan este acuzat de unul dintre cele mai grave cazuri de malpraxis din ultimii ani de la Constanța: a uitat două foarfeci în abdomenul unei paciente. În apărarea specialistului au sărit sute de oameni în online, care l-au numit chiar un „înger salvator“ sau care au spus că este victima unei înscenări. Este Gheorghe Ștefan un înger salvator? Probabil, însă doar pentru unii.

Scris de 
 pe data 
6 noiembrie, 2018

Investigația și articolul celor de la Libertatea.ro, bazat pe documente medicale, fișe, declarații și tot tacâmul, arată drama a două paciente care au stat pe masa de operație a medicului Ștefan și care nu prea sunt de părere că dom’ doctor e tocmai un înger salvator, ba din contră.

Chiar dacă dovezile și detaliile sunt dezarmante și nu prea lasă loc de interpretări, oamenii din online s-au grăbit să-l apere pe medicul-colonel, cei mai mulți spunând că îl cunosc personal, că este un om bun, că știe să-și facă meseria, că a făcut bine atâta lume, că, practic, e un zeu al chirurgiei ș.a.m.d. Chiar comentariul imbecil al unei tipe m-a lăsat fără cuvinte: „Erare humanum est! Chiar și doctorii clachează din cauza oboselii“. Personal, dacă această individă va ajunge vreodată pe masa de operație a unui chirurg, sper ca ăla să uite în ea mult „humanum est“.

Este năucitor cum toți cei care îl apără pe medicul Ștefan nu se gândesc că oricare dintre ei ar fi putut să fie în locul uneia dintre paciente și că, în corpurile lor, pe lângă fasole și mațe ar putea să se mai trezească acolo cu o foarfecă, un bisturiu sau, cine știe, poate chiar un ceas de mână.

Acest om a făcut o operație de perineu unei femei și nici după 6 luni nu și-a revenit. Urmează să se opereze din nou… A făcut alte complicații. Nu vă duceți la pomul lăudat“, a îndrăznit o femeie să comenteze printre zecile de glorificări și preamăriri aduse la adresa lui Gheorghe Ștefan.

Faptul că cele două cazuri au ieșit la suprafață este o raritate, pentru că prin spitale noastre umblă sute de pacienți operați greșit, victime, dar care nu știu ce să facă și cui să i se adreseze, ale căror dureri și nemulțumiri rămân înăbușite în pernele și cearșafurile pătate ale paturilor din rezerve. Adevărate drame mascate de reputațiile blindate ale unor „doctori buni“, care atunci când greșesc, având în mâinile lor viețile unor oameni, devin brusc victime ale unor conspirații și uneltiri meschine. Pentru confirmare, vă invit să petreceți două-trei ore în fața secției de Terapie Intensivă din Spitalul Județean Constanța și să discutați cu rudele pacienților, care așteaptă umili în fața ușilor.

Ascunderea în spatele reputației, dată de vocile unor oameni care au avut norocul să aibă parte de o operație reușită, este strategia pe care o aplică orice medic care și-a făcut de râs meseria și, implicit, colegii de breaslă care, fără voia lor, sunt băgați în oala generalizării. Dă-i cu tăcere, că trece și lumea uită.

Medicul Gheorghe Ștefan nu este un înger. Medicii nu fac minuni, ci practică o meserie despre care știau că nu permite greșeli sub nicio formă, o meserie pentru care au învățat mult și pentru care au depus un jurământ. Onorabil este ca, atunci când ți se dovedește incompetența în mod public, să ieși în față și să îți asumi, să faci tot posibilul să îndrepți greșeala, atât cât se mai poate. Doctore, nu uita că la sfârșitul zilei ești om, cu aceleași organe în corp ca ale pacientului pe care l-ai nenorocit.

 

Actualitate