Relaxare în autobuzul 101. Nimeni nu s-a asigurat ca accesul să fie limitat, iar oamenilor nici că le-a păsat
Zeci de persoane au fost fotografiate în cursul dimineţii de vineri, 15 mai, în timp ce călătoreau într-unul dintre mijloacele de transport în comun CT BUS, pe linia 101. În lipsa unor angajaţi ai CT BUS sau ai Poliţiei Locale, care să limiteze accesul în autobuz, oamenii au ignorat complet regula distanţării de siguranţă de cel puţin 1,5 metri.
Chiar în cursul zilei de vineri, 15 mai, Primăria Constanţa publica pe pagina de Facebook un anunţ prin care informa că CT BUS reia circulația liniilor 3b, 51b, 43C, 43M, 100C și 101M.
În acelaşi anunţ, municipalitatea ne mai spune că „pentru respectarea noilor reguli de acces în mijloacele de transport în comun, în punctele cu trafic intens, călătorii vor fi îndrumați de către controlorii CT BUS, sprijiniți de Poliția Locală.
Pentru a se reduce cât mai mult posibil interacțiunea dintre călători, urcarea și coborârea în vehiculele CT BUS se va face astfel:
– accesul în mijloacele de transport în comun va fi limitat: călătorii pot ocupa numărul de scaune marcate, precum și un rând în picioare, respectând distanța reglementată, de 1 m.“
Între timp, într-un autobuz de pe linia 101 se întâmpla opusul. Nimeni nu s-a asigurat că accesul în mijlocul de transport va fi limitat, aşa cum a fost anunţat.
Mai mulţi pasageri au fost surprinşi în timp ce se înghesuie, arătând că nu le pasă de nicio regulă şi pentru că au fost lăsaţi să urce în număr cât mai mare.
Oamenii stau pe scaune unul lângă celălalt, un bărbat în vârstă poartă masca doar pe gură, iar în mulţime se află un băieţel şi o mamă cu un copil în braţe.
Pentru a preveni infectarea cu noul coronavirus, recomandăm tuturor constănțenilor care folosesc mijloacele de transport în comun:
– să își protejeze nasul și gura cu măști medicale sau din bumbac;
– să respecte, de asemenea, noile reglementări privind distanțarea socială; să evite poziționarea față în față cu alte persoane;
– să folosească mănuși sau un şerveţel de unică folosință pentru a se ţine de bară/mânere;
– să evite să își atingă faţa sau să utilizeze telefonul mobil;
– să se dezinfecteze cât mai rapid pe mâini (folosind șervețele dezinfectante, un gel dezinfectant, alcool sanitar) la coborârea din mijlocul de transport;
– să evite orele de vârf: în caz de aglomeraţie, să aștepte următorul autobuz.
Vă recomandăm să utilizați aplicația CT BUS pentru vă informa cu privire la circulația mijloacelor de transport în comun. – a mai transmis Primăria Constanţa.
- calatori autobuze
- coronavirus Constanta
- CT Bus