Reacţia BOR după introducerea educației sexuale în școli: „Un atentat asupra inocenţei copiilor”
Patriarhia Română a reacţionat după ce a intrat în vigoare legea care prevede obligativitatea ca în unitățile școlare să fie organizate inclusiv ore de educaţie sexuală pentru copii.
Poziţia BOR vine după publicarea în Monitorul Oficial a Legii nr. 45/3 aprilie 2020, care modifică şi completează Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, care prevede obligativitatea organizării în şcoli, cel puţin semestrial, a unor programe pentru viaţă şi sănătate, inclusiv educaţie sexuală pentru copii.
În replică, Patriarhia Română a transmis un comunicat de presă în care spune că a militat pentru caracterul opţional al acestor ore, potrivit agenţiei de presă a BOR, basilica.ro.
Totodată, Biserica Ortodoxă a mai precizat că „încadrarea în mod obligatoriu a elevilor în programe de educație sexuală reprezintă un atentat asupra inocenței copiilor, împiedicând dezvoltarea lor firească și marcându-i pe aceștia pentru întreaga viață”.
„Considerăm că încadrarea în mod obligatoriu a elevilor în programe de educație sexuală reprezintă un atentat asupra inocenței copiilor, împiedicând dezvoltarea lor firească și marcându-i pe aceștia pentru întreaga viață.
În acest sens, mai multe studii realizate în diferite țări au demonstrat că o astfel de abordare a educației copiilor a avut ca urmare începerea vieții sexuale mai devreme, cu implicațiile de rigoare, fără vreo îmbunătățire în plan social”, spune Patriarhia.