Rănit la ochi și singur, un bătrân a fost lăsat să aștepte patru ore în Urgența Spitalului din Constanța
O fotografie făcută pe culoarul secției de primiri urgențe a Spitalului Județean Constanța surprinde un moment în care un bătrân, care avea nevoie de îngrijiri medicale, este preluat de o asistentă, după patru ore în care acesta a stat și a așteptat să fie băgat în seamă.
Potrivit Asociației Umanitare Solidarity, în seara zilei de luni, 12 noiembrie, un pensionar cu o plagă deschisă la nivelul ochiului a așteptat aproximativ patru ore până când a fost primit la consultații.
În tot timpul în care a așteptat, pe lângă bătrân au tot trecut mai mulți medici și asistente, însă niciunul dintre acestia nu s-a oprit să-i curețe rana din care curgea sânge. „Dacă cumva îndrăznești să-i întrebi la recepție când îți vine rândul, îți spun să-i lași în pace și să nu-i mai stresezi“.
„În același timp, o doamnă care zilele trecute doar ce fusese operată de fiere, era acum la urgențe cu dureri de coloană și cap după ce au scăpat-o de pe targă, imediat după operație“, scriu cei de la Solidarity.
Asociația atrage atenția spunând că zeci de alți pacienti, în general vârstnici, așteptau ore întregi ca cineva să-i consulte.
„Noi am așteptat de la ora 17:00 până la ora 23:55 să intrăm la tomograf cu un AVC (atac vascular cerebral), fiind vorba tot de o persoană vârstnică“, se relatează într-o postare de pe Facebook a Asociației.