Raed Arafat: Medicii trebuie să aleagă: la stat sau la privat! „Dacă avem personal dedicat, nu în două locuri, va creşte şi calitatea”
Raed Arafat consideră că ar trebui făcută o delimitare între serviciul public de sănătate și cel privat, astfel, ar trebui introdusă o lege care să permită medicilor să aleagă doar unul dintre cele două sisteme, deoarece, susține Arafat, acest lucru ar face ambele sisteme mult mai eficiente.
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a explicat propunere sa de a delimita sistemele de sănătate, după ce aceasta a creat rumoare, atât în presă, cât și în rândul medicilor.
Arafat susține că veniturile medicilor au ajuns la un nivel suficient de mare încât aceștia să poată renunța la orele petrecute în sistemul privat pentru a fi complet dedicați sistemului de stat.
„Nu cred că toţi medicii se vor înfuria, pentru că multă lume sesizează situaţia. Nu e prima dată când se ridică această problemă: de lipsă a loialităţii faţă de un sector. E vorba de a însănătoşi, într-un fel, sectorul sanitar public. Au fost închişi ochii pentru că totdeauna s-a zis că veniturile nu sunt suficiente.
Acum s-a ajuns la un nivel corect, peste media naţională. Va veni momentul să gândim cum rezolvăm această problemă. Sunt multe implicaţii. Pe lângă faptul că trebuie să asigurăm o delimitare clară între cele două sectoare, noi avem un program de muncă în spitale foarte sudat faţă de spitalele europene.
Trebuie să intrăm în normalitate: să avem spitale cu funcţionare maximă timp de 8 ore pe zi şi cu asta am putea rezolva mult mai multe cazuri. Ar scădea şi costurile astfel. Toate aceste aspecte sunt dereglate, sunt vechi şi trebuie soluţionate. Sunt convins că dacă avem personal dedicat, nu în două locuri, va creşte şi calitatea„, a declarat Raed Arafat într-o intervenție la Antena 3.
Chiar dacă în acest moment nu există un proiect care să susțină spusele șefului DSU, Arafat afirmă că vor exista cu siguranţă discuţii în cadrul Ministerului Sănăţii.
„Cel puţin eu, ca funcţie, nu am aceste atribuţii. În sectorul de urgenţă aş face acest lucru imediat, pentru că avem oameni care lucrează şi la public, şi la privat, pe care nu ştii unde îi găseşti. Acolo cred că am putea face ceva, să propunem. Va trebui să fie o iniţiativă legislativă la nivelul ministerului Sănătăţii şi vor exista discuţii pe această temă cu siguranţă„, a completat Arafat.
- raed arafat
- sănătate