Psiholog: „Cuplurile care se țin de mână în Lidl ar trebui să-și găsească o viață!“
Textul acestui articol nu este o știre reală, este încadrat la rubrica de satiră și umor a publicației noastre, reprezintă un pamflet și trebuie tratat ca atare.
Cele mai multe cupluri care se țin de mânuțe în timp ce fac cumpărături în Lidl ar trebui să fie mai conștiente de locul în care se află și să-și revină din prostie, se arată într-un studiu publicat în cursul acestei săptămâni.
Studiul, realizat de asociația Fii Prost, dar La Tine Acasă (FPLTA), este centrat în jurul Locurilor cu Expunere de Afecțiune (LEA) din zone populate ale orașului.
Într-un raport preliminar, aceștia plasau gesturile de ținere de mână sau sărutat în farmacii, supermarketuri sau cozi la ghișee pe lista „celor mai enervante lucruri pe care le poate face un cuplu“.
Potrivit cercetătorilor, în lista LEA, supermarketuri precum Lidl sau Kaufland sunt votate ca fiind cele mai puțin romantice locuri de pe Pământ, alături de locuri precum penitenciare, mănăstiri sau ferme de porci.
Studiul a scos la iveală faptul că ceilalți clienți au parte de emoții și trăiri negative atunci când pe culoarul unui raion își face apariția un cuplu ținându-se de mână, aceștia fiind de părere că „ar trebui să-și găsească o viață!“
„Dacă te afli în Lidl cu iubitul sau iubita, trebuie să conștientizezi că nu te ești pe străzile Parisului, pentru numele lui Dumnezeu“, spune specialistul în relații de cuplu, psihologul Andrei Andrei Andrei Andrei, cel care a realizat lista neagră a LEA, după ce soția l-a părăsit pentru un bărbat mult mai tânăr.
„Nu e nevoie să te ții de mână sau braț pe culoarul unui raion în timp ce te uiți printre casoletele cu carne tocată sau scormonești în frigiderul cu congelate ca și când ăla este cel mai fericit moment din viața ta siropoasă; te afli într-un Lidl! Nu e nevoie să dai checkin și să pui o poză pe Facebook! Găsește-ți o viață!“, a mai spus specialistul FPLTA.
Specialiștii mai spun că ținutul de mână prin mall-uri este ok, însă opritul din mers pentru un sărut spontan, cu limba în gura celuilalt, ar trebui pedepsit prin lege și că băiatul/bărbatul care este supus la așa ceva ar trebui să-și caute imediat o altă parteneră.
Textul acestui articol nu este o știre reală, este încadrat la rubrica de satiră și umor a publicației noastre, reprezintă un pamflet și trebuie tratat ca atare. Când îi e lumea mai dragă, reporterul nostru special, Mitică Pușcălargă este trimis pe teren. Click AICI pentru mai multe articole scrise de pe tastatura lui obosită.
- Lidl
- Mitica Puscalarga
- pamflet
- psihologi