PSD încearcă să mușamalizeze „abuzurile grosolane” comise împotriva protestatarilor. Dragnea a blocat constituirea unei comisii de anchetă
Biroul Permanent al Camerei Deputaților a respins solicitarea opoziției de convocare a unei sesiuni extraordinare în care să se analizeze cele întâmplate pe 10 august și să se dezbată o moțiune simplă depusă împotriva ministrului Carmen Dan. Printre motivele invocate, capul de tabel folosit în solicitare și presupuse diferențe între semnăturile unor deputați. Un alt motiv invocat de PSD a fost că președintele partidului, Liviu Dragnea, a plecat în concediu.
La terminarea ședinței Biroului Permanent al Camerei, Carmen Mihălceanu a explicat că solicitarea de convocare a sesiunii extraordinară, semnată de peste 100 de deputați ai opoziției, „nu întrunește toate prevederile legale și regulamentare” și prezintă „anumite inadvertențe de natură tehnică”.
„A fost depusă o solicitare de către liderii celor trei grupuri parlamentare – USR, PNL și PMP – pentru convocarea unei sesiuni extraordinare. Solicitarea a fost depusă marți, pe 14 august (…) Aceasta, potrivit articollului 72 din Regulament ar fi trebuit să fie însoțită de un proiect de hotărâre prin care să specificăm denumirea comisiilor de anchetă, obiectivele acesteia. Nu mai spun că sunt și de natură tehnică anumite inadvertențe, începând cu tabelele de care s-a făcut mișto într-adevăr în Biroul Permanent. Dar e o chestiune pe care, din câte îmi amintesc eu, fiind în Parlamentul României de atâta vreme, a fost respectată, adică acel cap de tabel la care noi am ținut și s-a făcut de fiecare dată. Mă rog, poate părea o chestiune neserioasă, dar în realitate nu este, este tot o procedură pe care trebuie să o respectăm”, a explicat deputatul PSD lăsat de Liviu Dragnea președinte interimar al Camerei.
„PNL a solicitat convocarea unei sesiuni extraordinare a Camerei (20 – 24 august), solicitarea fiind semnată de 114 deputaţi (PNL, USR şi PMP – n.r.) în data de 14 august. Domnul preşedinte al Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, avea obligaţia să convoace o sesiune extraordinară conform prevederilor regulamentului. Nu a făcut-o, ba mai mult, astăzi, îşi deleagă atribuţiile doamnei Mihălcescu şi suntem anunţaţi că se face o şedinţă de Birou permanent. Noi credem că PSD şi Liviu Dragnea încearcă să împiedice convocarea unei sesiuni extraordinare a Camerei pentru că din acţiunile pe care le-a desfăşurat nu a dorit, practic, convocarea. Obligaţia convocării revine preşedintelui la solicitarea unei treimi dintre deputaţi, formularea fiind absolut regulamentară. (…) Dragnea a călcat în picioare Regulamentul şi continuă să se comporte, aşa cum ne-a obişnuit până acum, ca pe moşia PSD”, a spus Vîlceanu la Parlament.
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a refuzat nejustificat să convoace sesiunea extraordinară şi a afirmat că PSD doreşte muşamalizarea „abuzurilor grosolane”. Drept urmare, cei de la PNL au decis să depună plângere penală pe numele lui Liviu Dragnea.
„Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a refuzat nejustificat să-şi exercite atribuţiile şi să convoace sesiunea extraordinară care a fost solicitată de o treime dintre parlamentarii PNL şi parlamentarii celorlalţi parteneri din Opoziţie. (…) Preşedintele Camerei Deputaţilor, dl. Liviu Dragnea, nu se poate ascunde în spatele Biroului permanent. (…) Refuzul convocării sesiunii extraordinare arată faptul că PSD vrea să muşamalizeze toate abuzurile grosolane care au fost făcute, toate acţiunile îndreptate împotriva integrităţii fizice a cetăţenilor români care au fost dictate din ordinul politic al PSD. (…) Faptul că nu se realizează această sesiune extraordinară este vina exclusivă a preşedintelui Camerei Deputaţilor, dl. Liviu Dragnea, care arată încă o dată că nu dă doi bani pe regulamente, pe democraţie şi că mai este şi laş şi fricos şi fuge de orice fel de răspundere pasând răspunderea neconvocării sesiunii extraordinare pe umerii unei persoane”, a spus Orban, după şedinţa Biroului Executiv al PNL.
- Liviu Dragnea
- protestatari Parlament
- PSD