Politică

PSD „fură” până și alocațiile copiilor. Se laudă cu dublarea alocațiilor, deși s-a opus și a votat împotrivă

Majorarea alocaţiilor pentru copii a intrat în vigoare de luni, 1 aprilie, potrivit Ordonanţei 9/2019, stabilită în luna martie de Guvern. Potrivit actului normativ, primele plăţi majorate se vor face însă în luna mai. Motiv pentru PSD de a umple România cu reclame că a dublat alocațiile copiilor, deși, în realitate, pesediștii au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a bloca majorarea.

Scris de 
 pe data 
1 aprilie, 2019

Reprezentanţii Ministerului Muncii au precizat, pentru MEDIAFAX, că majorarea alocaţiilor intră în vigoare de la 1 aprilie, însă, potrivit Ordonanţei de Urgenţă 9, din luna martie, plăţile se vor face luna următoare, respectiv în mai.

Potrivit OUG, alocaţia de stat pentru copii se stabileşte în cuantum de 300 lei pentru copii în vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani în cazul copilului cu handicap, 150 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsa între 2 şi 18 ani şi 300 lei pentru copiii cu vârsta între 3 şi 18 ani în cazul copilului cu handicap.

Parlamentul a votat, în februarie, în plen reunit, un amendament al PNL la bugetul de stat care prevede majorarea alocaţiei copiilor, cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani, de la 84 de lei la 150 de lei. Deși parlamentarii PSD și ALDE s-au opus și au votat împotrivă, amendamentul a trecut la limită.

Cu toate acestea, manipularea și minciuna PSD nu au limite. Pesediștii au lansat în spațiul public mesaje și reclame că guvernul PSD a dublat alocațiile, deși această reușită aparține PNL, care a inițiat amendamentul și l-a susținut. Mai mult decât atât, nu doar că nu îi aparține acest proiect de dublare a alocațiilor, ci PSD a votat, împreună cu ALDE, împotriva majorării alocațiilor, atât în comisiile parlamentare, cât și în plenul Parlamentului. PSD a respins proiectul la Senat anul trecut, l-a respins în comisia de buget finanțe în Parlament, acesta fiind adoptat strict cu voturile opoziției.

Actualitate