PSD, asaltul decisiv asupra DNA. Dragnea: I s-a împlinit sorocul
PSD a scos toate armele pe masă și vrea să dea lovitura de grație șefei DNA și instituției pe care o conduce. Liderii social-democrați, în frunte cu președintele Liviu Dragnea, cer demisia sau demiterea Laurei Codruța Koveși.
„Nu vreau plecat pe nimeni, fiecare să plece când îi vine sorocul. Problema e mai gravă, nu mai este vorba despre funcţie, ci de o practica urâtă periculoasa, nedemocratică, de poliţie politică. Să stea doamna Kovesi cât vrea la DNA”, a declarat luni Liviu Dragnea.
Reacţia vine ca urmare a comunicatului DNA în care apare o transcriere a unei discuţii dintre o persoană din anturajul lui Mircea Cosma şi un ofiţer de poliţie de la ST Ploieşti, potrivit căreia, Dragnea vrea schimbarea Laurei Codruța Kovesi.
Mult mai vehement a fost senatorul PSD Şerban Nicolae, care a precizat, luni, că DNA trebuie refăcută din temelii și că procurorul şef DNA, Laura Codruța Kovesi, nu mai poate rămâne la conducere.
„Noi am aflat că lupta anticorupţie era una selectivă. Dacă prindeai un corupt nu-l sancţionai, încercai să-l forţezi să îţi dea un alt corupt mai interesant sau mai important. Au fost distruşi oameni, cariere, familii. Dacă ar fi fost o luptă anticorupţie, atunci ar fi fost sancţionaţi toţi corupţii descoperiţi. Am ajuns într-un moment foarte grav în care DNA ar trebui refăcută din temelii”, a spus Şerban Nicolae.
Întrebat dacă Laura Codruţa Kovesi ar trebui să-şi dea demisia, Şerban Nicolae a răspuns: „Din punctul meu de vedere nu mai poate rămâne în fruntea acestei instituţii”.
Procurorii DNA precizează, luni, într-un comunicat de presă postat pe site-ul instituţiei, că Vlad Cosma, inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu termen pe 19 februarie 2018, trimis în judecată de Serviciul Teritorial Ploieşti al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, „a prezentat denaturat situaţia dintr-un dosar penal aflat în curs de urmărire penală, folosindu-se de colaje ale unor înregistrări pe care le-a realizat personal”.