Actualitate Constanța Social

Protest la Consulatul Rusiei din Constanța. Mamele din Ucraina se adună pentru a condamna genocidul comis de Putin

Mamele din Ucraina, refugiate din calea războiului, vor protesta în fața Consulatului General al Federației Ruse din Constanța împotriva atrocităților comise de trupele invadatorului Vladimir Putin.

Scris de 
 pe data 
14 aprilie, 2022

Mitingul va avea loc sâmbătă, pe 16 aprilie, în intervalul orar 11.00 – 13.00. Femeile se vor aduna în fața Consulatului General al Federatiei Ruse din Constanța și vor continua cu un marș pe Bulevardul Ferdinand – Bulevardul Tomis – str. Traian – str. Mihai Viteazu și înapoi la Consulat.

Organizatorii informează că mamele din Ucraina vor aduce și copii la eveniment. Manifestarea are aviz emis de Primăria Constanța.

Proteste similare au fost organizate și în alte orașe din Europa, unde femeile ucrainene l-au acuzat pe Vladimir Putin de genocid.

Oficialii ONU spun că 90% dintre milioanele de ucraineni strămutați sau refugiați sunt femei și copii.

UNICEF avertizează că 4,8 milioane de copii, două treimi din toți copiii Ucrainei au fost nevoiți să își părăsească casele. Jumătate din cei care sunt încă „acasă” riscă foamete. Oficialii ONU semnalează mărturiile despre violuri și violență sexuală comise de militarii ruși în Ucraina. Numărul total al celor uciși nu poate fi încă estimat.

Actualitate