Prost moment, turistule… Constanța nu-i acasă!

Mă uitam cu o curiozitate nedumerită încercând să înțeleg cât de acută poate fi fractura suprapunerii unor imagini ce se derulează, rând pe rând, în memoria și mintea turistului, ce cu doar câteva zile în urmă coborâse la Viena și Budapesta, iar acum s-a trezit pe acest uitat țărm de mare. Cât de uluit putea fi poposind la umbra Cazinoului, o ruină baricadată cu ceolofan și garduri de tablă, în timp ce asculta un ghid care  povestea, și el jenat, că, odinioară, acesta era unul dintre cele mai mari cazinouri ale Europei, comparabil cu cele de la Monaco.

Să privești degradarea, surparea și mizeria ca pe lăudate comori locale, neînțelegând, cel mai probabil,  de ce și cum au putut ajunge așa. Fiindcă nici noi, constănțenii, nu ne putem explica ce vânt al ignoranței ne-a bătut atât de tare în față de nu vedem nici azi că orașul se prăbușește. Darămite turistul ce ajunge pentru prima oară aici.

Pe drumurile sparte, pe granitul pătat și surpat, vizitatorul își continuă drumul, printre clădiri ce stau să se reverse peste trecători. Case vechi, unele impunătoare, ce mai păstrează ici pe colo elemente de arhitectură ale vremurilor de glorie, abandonate și mizere, se încăpățânează cu fiecare particulă de tencuială să se prăbușească, parcă în ciuda samsarilor și parveniților ce ne conduc și care de mult le-ar fi vrut praf și pulbere în speranța unor viitoare și profitabile tranzacții imobiliare.

Turistul privește de la distanță, se miră de prezența lui în acest labirint al nepăsării și se amuză de spectacolul grotesc lăsat pe scena orașului de câteva exemplare semețe de maidanezi și câțiva „concetățeni” din cale afară de politicoși.

În față li se deschide impresionanta Piața Ovidiu, care îi atrage cu noi și noi obiective. Edificiul Roman cu Mozaic, moștenire unicat din întreg Imperiul Roman, îi așteaptă după colț, în aceleași haine comuniste, cu geamuri crăpate și mizerabile, cu apa scurgându-se prin tavan în ciorchinele de găleți, cu scări rupte și balustrade ruginite.

Prin geamurile jegoase și ușile ferecate cu lanțuri groase se văd ruinele exterioare, îngropate sub gunoaie și mutilate de graffiti și funingine. Se observă ușor că zona a fost folosită ca wc public mult timp.

Următoarea oprire a turistului de croazieră este în stațiunea Mamaia, mândria și perla litoralului. Mai exact, o promenadă recent reabilitată, care șerpuiește însă de-a lungul unei stațiuni – șantier, în care se construiește haotic și obsesiv, fără nici cea mai vagă viziune urbanistică. Clădiri, dughene și hoteluri direct pe plajă, monoliți din beton abandonați de ani buni, tarabe și tejghele părăsite, terase abandonate sau ferecate cu panouri mari de OSB. Un periplu care nu îți aduce decât sentimentul unui musafir ce a picat nepoftit într-o casă din care proprietarii par a se fi mutat de mult.

Din păcate, aceasta este însă imaginea de a ansamblu a unui oraș care pare părăsit de conducători de mult prea mult timp. Un oraș care merge din inerție, fără busolă și o direcție clară, încercând să recupereze marile decalaje din ciupeli și mici cârpeli.

Etichete:

• Cazino Constanta
• Decebal Făgădău
• Primăria Constanța