Proprietarii de hoteluri și pensiuni, obligați să afișeze frunza Elenei Udrea, pentru că e „brand de țară“
Ministrul Turismului Constantin Daniel Cadariu reînvie frunza Elenei Udrea pe post de brand de țară și obligă toate hotelurile și pensiunile să afișeze simbolul. Cadariu a declarat că logo-ul creat în mandatul Elenei Udrea, este în continuare în vigoare, însă „nu este folosit aproape deloc”.
Brandul stabilit pe vremea când Elena Udrea era ministru al Turismului a costat 30 de milioane de euro, transmite News.ro, și Cadariu a emis un ordin prin care obligă toate unitățile de cazare să îl afișeze. „Este în vigoare. S-au cheltuit acum 10-12 ani 30 de milioane de euro, bani europeni. Este în proprietatea ministerului, stă nefolosit de atunci. (..) Nu e folosit aproape deloc”, a declarat ministrul Cadariu marţi seară la TVR.
El a precizat că a decis constituirea unui Consiliu de Brand Turistic Naţional care să dea soluţii în sensul refolosirii brandului, dar şi pentru propune soluţii rapide privind folosirea resurselor din buget pentru marketing şi promovare turistică, până la înfiinţarea Organizaţiilor de Management al Destinaţiilor (OMD-uri) prin PNRR.
Constantin Daniel Cadariu a precizat că a emis un ordin de ministru prin care toate cele 18.300 de unităţi turistice clasificate de Minister să afişeze brandul de ţară, iar în prezent este în pregătire un al doilea ordin, care stabileşte unde va fi acest logo amplasat şi ce dimensiuni trebuie să aibă.
El a spus că discută cu aeroporturile pentru a afişa brandul de ţară al României.
Ministrul a adăugat că „speră” ca România să atragă anul acesta 1,5 milioane de turişti străini.
Cadariu a fost desemnat ministru de organizația PNL Suceava, organizație controlată de baronul local Gheorghe Flutur, fost coleg cu Elena Udrea în guvernul Boc.
- brand de tara
- Elena Udrea
- logo frunza Romania