Eveniment

Procurorul a cerut închisoare cu suspendare pentru ÎPS Teodosie în dosarul Nazarcea

Procurorul de caz în dosarul de corupție în care Arhiepiscopul Tomisului ÎPS Teodosie este acuzat de fraudă cu fonduri europene a cerut închisoare cu suspendare pentru toți inculpații.

Scris de 
 pe data 
31 ianuarie, 2020

Cererea procurorului a fost făcută în ultimul termen de la ICCJ în dosarul în care ÎPS Teodosie a fost acuzat de procurorii DNA de fraudă cu fonduri europene. La rândul său, prelatul a spus că are încredere în justiție și își dorește ca situația să fie clarificată definitiv, în condițiile în care la fond a fost achitat, relatează Mediafax.

„Nu am comis nereguli. Toate s-au făcut după lege. Am încredere în justiție că se clarifică definitiv și nu provizoriu”, a spus Teodosie în fața magistraților.

În primă instanță, Teodosie a fost achitat de Curtea de Apel Constanța.

Procesului lui Teodosie Petrescu, arhiepiscop al Tomisului, a început în urmă cu trei ani.

„În perioada 2010 – 2016, inculpatul Petrescu Teodosie, în calitate de arhiepiscop al Arhiepiscopiei Tomisului, împreună cu ceilalţi inculpaţi, a folosit şi prezentat declaraţii false în relaţia cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (A.P.I.A.) în scopul de a primi fonduri europene. În documentele prezentate la A.P.I.A., inculpaţii au declarat, în mod nereal, că folosesc anumite suprafeţe agricole (peste 300 ha), situate în zona denumită “Ferma 3” – Nazarcea (localitatea Lumina, jud. Constanţa), având categoriile de folosinţă „vii pe rod cu struguri pentru vin”/„vii pe rod cu struguri nobili pentru vin”, în condiţiile în care, începând cu anul 2010, pe respectivele suprafeţe agricole nu mai existau astfel de culturi.

De asemenea, un alt aspect fals prezentat în declaraţiile depuse a fost acela că s-au respectat normele privind bunele condiţii agricole şi de mediu (GAEC), printre care şi evitarea instalării vegetaţiei nedorite, în condiţiile în care respectivele parcele erau abandonate şi invadate cu astfel de vegetaţie pe toată durata formulării cererii şi obţinerii fondurilor.

Faptele au avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene în cadrul schemelor de plată pe suprafaţă unică (SAPS), totalizând 1.392.964 lei”, susţinea DNA într-un comunicat de presă remis cu ocazia trimiterii prelatului în judecată.

Agenţia pentru Plăti şi Intervenţie în Agricultură s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 1.392.964 lei. În dosar s-a pus sechestru pe conturile arhiepiscopului Tomisului şi pe cele alea pârţilor responsabile civilmente, respectiv Arhiepiscopia Tomisului şi Aşezământul Monahal Sf. Apostol „Andrei”.

În aceeaşi cauză au fost trimişi în judecată, în stare de libertate, Ciprian-Ioan Cojocaru, Bogdan-Petrişor Malaxa, Gheorghe Nadoleanu, Aurelian Ştefan şi Stere Beca, la data faptelor mandatari ai Arhiepiscopiei Tomisului, aceştia fiind acuzaţi folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.

Sursa: Mediafax

 

Actualitate