Educaţie

Primarul F.Chelaru: Vom avea 4 grupe suplimentare la grădinițele din Năvodari

Sursă foto: simsala.ro

Cele patru noi grupe vor funcționa cu program de după-amiază.

Scris de 
 pe data 
25 august, 2022

Inspectoratul Școlar Județean Constanța a aprobat, miercuri, suplimentarea numărului de grupe la Grădinița cu Program Normal ”Peștișorul de Aur”: 3 grupe mici și 1 grupă mijlocie.

Am reușit să suplimentăm numărul de grupe la Grădinița cu Program Normal Peștișorul de Aur, astfel încât toți preșcolarii din Năvodari să poată începe la 5 septembrie cursurile. Ieri, ISJ Constanța ne-a aprobat înființarea a 4 grupe noi cu program de după-amiază (3 grupe mici și 1 grupă mijlocie). Aceasta a fost singura variantă viabilă pe care am identificat-o împreună cu domnul inspector general, Sorin Mihai. Știu că nu este soluția ideală, dar a fost singura care ne-a putut permite să rezolvăm toate cele 90 de cereri respinse. Important este ca cei mici să meargă la grădiniță și să se integreze în colectivitate. Succes celor mici și vă anunț dragi părinți că aveți tot sprijinul în mine pentru un învățământ de calitate în orașul nostru”, a declarat primarul Florin Chelaru.

Cele patru noi grupe vor funcționa cu program de după-amiază.

Înscrierile au început de astăzi și vor continua până la sfârșitul acestei luni. Perioada depunere dosare: 25 – 31 august 2022, zilnic, de Luni-Vineri, între orele 09.00-13.00.

Documente necesare: cerere de înscriere, copie certificat de naștere copil, copie după C.I. sau B.I ale părinților, copie după hotărârea de divorț sau de încredințare a minorului (după caz), adeverința medicală (cu fișa de vaccinări).

Informații suplimentare puteți obține la numărul de telefon al unității de învățământ: 0790.864.584, în intervalul orar 09.00-13.00.

Actualitate