Primăria va construi un nou cartier în Cernavodă, în zona Sere
În următorii ani, orașul Cernavodă va avea un nou cartier, construit de la zero, în zona Sere.
Potrivit primarului Liviu-Cristian Negoiță, este vorba despre un cartier rezidențial, cu toată infrastructura nou, parcuri și spații publice. În zonă se lucrează încă de anul trecut, Primăria reușind să acceseze 13 milioane lei, fonduri guvernamentale, pentru utilități în noul cartier.
„Vreau să vă spun că în Cernavodă se va naște un nou carter, în zona Sere, un cartier rezidențial în toată regula. Am accesat de la Guvern 13 milioane lei pentru asfaltare, iluminat, termie, canalizare, apă. Va fi un cartier nou și cernavodenii chiar vor fi geloși fiindcă șoselele vor fi late, de 14 metri. Acolo sunt locuri pentru case, a fost lotizat terenul, dat în concesiunea cetățenilor ca să își construiască case.
Va fi un cartier nou, rezidențial. Toată infrastructura va fi nouă, există spațiu și totul va fi luat de la zero. Se lucrează în momentul de față, va fi o zonă fantastică. Primăria va veni în zonă cu parcuri, spații publice, puncte termice. Vor fi aproximativ 80 de locuri de casă, încă se mai lotizează și ne extindem”, ne-a declarat primarul Liviu Negoiță.
- Cernavoda
- primaria cernavoda