Primăria pune un nou rând de borduri din marmură pe Podul de la Butelii. Circulația direcționată pe o singură bandă
Primăria Constanța anunță că lucrările de pe Pasajul Cumpenei (Podul de la Butelii) sunt în plină desfășurare, în prezent fiind montat un nou rând de borduri din marmură.
Potrivit reprezentanților primăriei, lucrările sunt efectuate pe sensul de mers dinspre bulevardul I.C. Brătianu spre bulevardul Aurel Vlaicu.
Angajații Confort Urban montează parapetele de protecție, bordurile din marmură ce delimitează zona pietonală de zona carosabilă și pregătesc carosabilul pentru a fi turnat ultimul strat de asfalt.
„Până la finalizarea lucrărilor circulația rutieră va continua să se desfășoare pe câte o bandă pe sens, pe partea reabilitată a pasajului.“, informează Primăria Constanța.
Amintim că primarul Constanței, Decebal Făgădău declara că podul va avea borduri din marmură pentru că orașul Constanța este bogat și „trebuie să-și arate bogăția“.