Primăria Năvodari: s-au suplimentat pachete cu produse de igienă de la UE
299 de pachete cu produse de igienă și 299 de pachete cu produse alimentare sunt pregătite să ajungă la persoanele cu handicap grav din orașul Năvodari.
Primăria Năvodari anunță că au fost suplimentate pachetele cu produse de igienă și cu alimente. 299 de pachete cu produse de igienă și 299 de pachete cu produse alimentare sunt pregătite să ajungă la persoanele cu handicap grav din orașul Năvodari.
Primăria Orașului Năvodari, prin echipa Direcției Asistență Socială, a obținut suplimentarea numărului de pachete oferite persoanelor defavorizate din orașul Năvodari, conform O.U.G. nr. 84/2020 pentru stabilirea unor măsuri necesare în vederea implementării Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate – P.O.A.D.
Distribuirea pachetelor se face în perioada 6 octombrie – 15 octombrie 2021!
Un membru al familiei sau asistenții personali ai persoanelor beneficiare se pot prezenta la sediul Cantinei de Ajutor Social de luni până joi, în intervalul orar 08:30-15:00 și vineri, între orele 08:30 – 14:00. Rugăm îngrijitorii să aibă asupra lor și actul de identitate al persoanelor beneficiare.
Alte 355 de pachete cu produse de igienă și 355 de pachete cu alimente au ajuns deja la familiile și persoanele singure cărora le este stabilit dreptul la un venit minim garantat (VMG), familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei (ASF) și la copiii cu handicap grav din orașul Năvodari.
Scopul proiectului european ”Acordarea de pachete de igienă în cadrul POAD 2018-2020” este reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială.
- primaria navodari