Primăria montează sisteme de numărare a mașinilor care trec prin intersecții
Prezentante ca fiind soluții de monitorizare inteligentă a traficului, ia intrările în orașul Constanța sunt montate sisteme de numărare a autovehiculelor.
„Trafic fluidizat, creșterea siguranței în trafic și reducerea numărului de accidente reprezintă beneficiile de care se vor bucura locuitorii și turiștii orașului nostru prin implementarea de către Primăria Muncipiului Constanța a unui sistem de management al traficului, ca parte integrantă a strategiei Smart City.“, au transmis reprezentanții Primăriei Constanța.
Astfel, la toate intrările în oraș vor fi montate sisteme ce permit numărarea mașinilor care trec prin intersecții.
„Senzorii sunt amplasați la nivelul solului si au rolul de a detecta un vehicul care trece pe deasupra lui.
Sistemul, compus din câte douo bucle inductive care vor fi montate în asfalt pe fiecare bandă, detectoare și dispozitive care trimit informații către serverul principal, va furniza date despre gradul de încărcare auto în orice interval orar.
În funcție de valorile colectate din teren pot fi stabilite măsuri pentru îmbunătățirea traficului și resistematizarea rutieră.“, informează primăria.
În prezent, lucrările au fost începute la intrarea în stațiunea Mamaia, iar proiectul va cuprinde toate cele cinci zone de acces din municipiu.