Primăria continuă demolarea garajelor. Au început lucrările pentru parcarea de pe strada Pandurului
Primăria Constanța anunță continuarea lucrărilor de amenajare a unor noi locuri de parcare în locul garajelor, care au fost deja demolate sau sunt în curs de demolare.
Potrivit Primăriei, noua parcare va fi realizată pe strada Pandurului nr. 9, unde acum se derulează lucrările de infrastructură.
După finalizarea acestora va fi turnat asfaltul, iar parcarea va fi dată în folosință.
„Pe lângă spațiul pe care în urmă cu puțin timp erau garaje, lucrătorii SC Confort Urban vor reabilita și intrările în bloc și locurile de parcare deja existente.
Pentru ca lucrările să se desfășoare în condiții optime, facem apel din nou către locuitorii orașului să nu își parcheze mașinile în zonele în care se lucrează.“, au transmis reprezentanții Primăriei Constanța.
Sursa video: Primăria Constanța