Administraţie

Primăria Constanța schimbă sistemul de plată pentru parcări. Veți putea folosi și cardul

După intens criticatul sistem de achitare a parcării doar prin SMS, Primăria Constanța anunță introducerea plății și prin intermediul unei aplicații ce permite folosirea card-ului bancar.

Scris de 
 pe data 
5 aprilie, 2019

Potrivit anunțului publicat de reprezentanții Primăriei, Constanța Parking este noul sistem de plată a parcării prin SMS ce va fi implementat începând cu data de 15 aprilie 2019.

Tarifele sunt împărțite pe trei zone: Blue, Green și Red.

Odată descărcată, vă va arata pe telefonul mobil o hartă cu zonele în care sunt disponibile parcările prin SMS: Blue Area, pentru orașul Constanța, Green Area pentru stațiunea Mamaia și Red Area pentru Mamaia Nord.

Aplicația Constanța Parking este disponibilă deja și poate fi descărcată gratuit din Google Play si AppStore.

Constanța Parking va înlocui astfel sistemul existent, TPARK, însă până pe data de 1 mai 2019, cele două aplicații vor funcționa în paralel.

Prin intermediul aplicației, se poate achita și cu ajutorul cardului bancar, iar cu 5 minute înainte de expirarea timpului, utilizatorii sunt avertizați printr-un mesaj.

Taxarea prin SMS se va face la numarul 7475 .

În funcție de zona în care se face parcarea și de intervalul dorit, conținutul SMS-ului va fi diferit.

 

Actualitate