Administraţie

Primăria Constanța, acuzată de disimularea calendarului bugetar. Proiectul de buget încă nu a fost publicat!

Administrația publică a Constanței este acuzată de mai multe asociaţii civice care cer publicarea proiectului de buget al oraşului pentru anul 2018.

Scris de 
 pe data 
6 februarie, 2018

Administrația publică a Constanței este acuzată de mai multe asociaţii civice care cer publicarea proiectului de buget al oraşului pentru anul 2018.

Primarul Decebal Făgădău este acuzat de încercări de a „disimula calendarul bugetar”. Conform legii, proiectul trebuia postat pe site-ul primăriei pe 18 ianuarie, însă documentul nu exista la data și ora publicării acestui articol.

Într-un comunicat trimis de Federaţia Tinerilor din Constanţa, Asociaţia Elevilor din Constanţa, Asociaţia Studenţilor din Constanţa, Oceanic Club, Centrul pentru Resurse Civice şi LCG Learning, primăriei Constanța i se cere să publice „de îndată proiectul bugetului local pe site-ul municipiului astfel încât cetăţenii să poată formula contestaţii, conform legii şi organizarea unei dezbateri publice”.

Conform legii finanţelor publice locale, în termen de 15 zile de la data publicării bugetului de stat în Monitorul Oficial al României, primarii au obligaţia de a publica proiectul bugetului local. Bugetul de stat a fost publicat pe 3 ianuarie 2018, iar primăriile trebuiau să publice proiectele de buget pe data de 18 ianuarie. În termen de 15 zile de la publicare, cetăţenii au dreptul de a formula contestaţii cu privire la proiectul de buget, contestaţii ce trebuie soluţionate de către consiliul local.

Nici până în acest moment proiectul bugetului local nu a fost publicat, ceea ce atrage consecinţe grave asupra bunului mers al administraţiei locale. Proiectele de buget trebuie aprobate în maximum 45 de zile de la publicarea bugetului de stat, adică până pe 19 februarie. Dacă bugetul local nu este aprobat până pe 19 februarie, autorităţile financiare vor stopa transferurile cu fonduri de la bugetul de stat. Din cauza întârzierilor, consiliul local nu va putea să aprobe bugetul mai devreme de 19 februarie, calendarul fiind deja depăşit”, spun semnatarii apelului.

Asociaţiile civice susţin că primarul Constanţei a încercat să disimuleze calendarul bugetar prin publicarea unei variante de lucru în luna decembrie 2017, deşi acele proiecte nu reprezintă proiecte în sensul Legii finanţelor publice locale şi nu sunt realiste ţinând cont de lipsa de cunoaştere a fondurilor ce vor fi încasate prin transfer de la bugetul de stat.

Actualitate