Primăria Cernavodă cere crescătorilor de porci să ia măsuri împotriva pestei
Primăria Cernavodă informează crescătorii de porcine din oraș că în localitatea Seimenii Mici, Comuna Seimeni, s-au confirmat două focare de pestă africană. Autoritățile prezintă, totodată, mai multe măsuri împotriva răspândirii bolii.
Astfel, potrivit unui comunicat transmis de Primăria Cernavodă, crescătorii de porci trebuie să ia măsuri pentru a nu lăsa pesta să se răspândească și să îmbolnăvească și alte suine.
În primul rând, crescătorii trebuie să țină cont că toți porcii trebuie izolați în spații de cazare sau în adăposturi, suinele neputând a fi sacrificate pentru consum propriu sau pentru comercializare. De asemenea, animalele sacrificate într-o localitate infestată cu pestă, nu trebuie transportate către alte localități.
Potrivit autorităților, orice suspiciune de boală (febră foarte mare, înroșirea pielii, vomă, apatie) sau mortalitate la porcine trebuie semnalată medicului veterinar din teritoriu, Direcției Sanitare Veterinare și pentru Sănătatea Alimentelor, precum și Primăriei Cernavodă, la numărul de telefon 0241/236256, disponibil în cadrul serviciului de permanență al Poliției Locale.
În cazul pestei porcine, perioada de incubație este de la 3 până la 15 zile, cu 3-4 zile în forme acute. Virusul nu este transmisibil la om, însă pentru efectuarea dezinfecției la intrarea în adăposturi se poate folosi o taviță cu paie sau un covor îmbibate în soluție slabă de sodă caustică.
Primaria Cernavoda solicită sprijinul și întelegerea cetătenilor pentru respectarea acestor măsuri, având în vedere gravitatea bolii și consecințele economice grave generate de apariția ei.
- Cernavoda
- pesta porcina
- porci
- primaria cernavoda