Actualitate

Primar PSD amenință Guvernul dacă vaccinarea devine obligatorie: „Vă așteptăm cu furcile, coasele şi securile“

Primarul comunei Şuletea din judeţul Vaslui, Ciprian Robert Tamaş, ameninţă cu o răscoală, ca pe vremea lui Ştefan cel Mare, „cu furci, coase şi securi”, dacă Guvernul va da vreo ordonanţă prin care vaccinarea să devină obligatorie.

Scris de 
 pe data 
17 septembrie, 2021

Nu m-am vaccinat şi nici nu mă voi vaccina! Dar sunt surprins că am prieteni care au fost vaccinaţi prin lunile martie-aprilie-mai ale acestui an şi acum au fost diagnosticaţi cu covid! Concluzia?? Voi, cei care ne tot stresaţi să ne vaccinăm, sunteţi cei mai mari duşmani ai neamului românesc!

Ferească-vă Dumnezeu să daţi vreo ordonanţă să ne obligaţi să ne vaccinăm!!! La fel o zic, ca şi atunci când a fost cu pesta porcină!! Vă vom aştepta la fel cum îi aştepta Ştefan cel Mare pe turci…cu furcile, coasele şi securile!!! Nu vă jucaţi cu nervii noştri, cu vieţile noastre şi ale copiilor noştri, oameni de carton care sunteţi!! Voi fi în prima linie şi voi apăra drepturile tuturor celor care nu vor să se vaccineze”, a scris Tamaş într-o postare pe Facebook.

Edilul le-a mai cerut autorităţilor să nu îi mai condiţioneze pe oameni la modul „că nu îi veţi mai primi la serviciu pe doctori, pe poliţişti, pe militari, pe profesori şi pe mulţi alţii, sau la şcoală pe elevi, dacă nu se vor vaccina”.

Nu îmi este teamă de voi şi nu voi ceda un centimetru…îmi iubesc ţara, neamul şi identitatea!!!”, a mai scris primarul pe platforma de socializare.

Același primar spunea despre Liviu Dragnea, după eliberarea acestuia din închisoare, că este cel mai mare patriot.

Actualitate