Preşedintele PSD susţine că bisericile, serviciile publice şi Metrorex trebuie să beneficieze de compensarea prețurilor la energie
Liderul PSD, Marcel Ciolacu a anunţat, marţi, că serviciile publice, bisericile şi Metrorex trebuie să beneficieze de plafonarea şi compensarea preţurilor la energie.
Preşedintele PSD susţine că va propune, în Parlament, amendarea ordonanţei aprobată zilele trecute de Guvern. „Sunt ferm convins că vom face amendamente şi discuţii în coaliţie. Instituţiile de cult nu au fost prinse, bisericile, ceea ce este o eroare.
„Sunt ferm convins că atât colegii mei, cât şi colegii din coaliţie vom completa ordonanţa. Serviciile publice – iarăşi a fost o scăpare majoră. Ar duce la o creştere a preţurilor în progresie la preţul apei pentru că majoritatea apei vine prin pompare”, a declarat Marcel Ciolacu.
„Trebuie să vedem impactul la Ministerul Finanţelor. Indiferent cât de mult ar trebui să suporte bugetul, nu putem lăsa la o escaladare a preţurilor la serviciile publice.
Este şi Metrorex care primeşte o subvenţie de la statul român, prin Ministerul Transporturilor, adică ne furăm singuri căciula. Creşte subvenţia, mai bine intervii tu stat şi vezi cum faci cu preţul la energie”, a adăugat acesta.
Liderul PSD a dat şi exemplul serviciilor publice de transport cu troleibuze şi tramvaie care trebuie să beneficieze de prevederile ordonanţei şi a subliniat că amendarea acesteia reprezintă o prioritate a actualei sesiuni parlamentare.
Citește și:
- Marcel Ciolacu
- preturi energie
- PSD