Umor

Preot fără har, dat afară din Arhiepiscopia Tomisului. Nu a deosebit euro de lei legat la ochi

 pe data 
23 iulie, 2024

Un preot din cadrul Arhiepiscopiei Tomisului a fost excomunicat de ÎPS Teodosie. Se pare că preotul Meleasă Mercurianu nu a fost capabil să treacă testul lunar de competențe bănești. Surse din cadrul Arhiepiscopiei ne-au transmis că aceste teste se dau lunar, în mod aleatoriu și presupun ca un preot să deosebească, legat la ochi, obiecte de valoare sau bani.

„Nu putem avea astfel de incompetenți în slujba Domnului“, spune unul dintre lacheii lui Teodosie. „Adică, el nu a fost în stare să deosebească ceva elementar, ușor, cum ar fi euro de lei. Dacă îi dădeam să deosebească, să zicem, aurul de platină sau dolarul american de dolarul candadian, ce făcea? Nu se poate tolera așa ceva.“

Cu această ocazie, am aflat că au mai fost cazuri similare în cadrul Arhiepiscopiei, în care preoți lipsiți de harul banului au ieși pe ușa din dos, după ce au picat temutul test. Au fost cazuri grave, spun surse din Arhiepiscopie, în care nu s-a putut deosebi un Mercedes de un Volkswagen, iar o astfel de faptă este considerată erezie.

Actualitate