Actualitate

Preot din cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, cercetat și trimis în judecată de DNA pentru fraudarea de fonduri europene

Vasile Rusnac (sursa foto: adevarul.ro)

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța l-au trimis în judecată pe preotul Vasile Rusnac, consilier al Arhiepiscopiei Tomisului, acuzându-l de fraudarea unor fonduri europene în valoare de aproximativ 470.000 de lei.

Scris de 
 pe data 
12 septembrie, 2018

Preotul Rusnac a fost responsabil tehnic în cadrul proiectului „Egalitate pe piața muncii – Proiect pilot pentru sprijinirea persoanelor vulnerabile” (desfășurat în anul 2014) finanțat din fonduri europene nerambursabile pentru care s-a semnat un acord cu Agenția Națională Antidrog (beneficiarul proiectului).

În baza respectivului document Arhiepiscopia Tomisului se obliga să desfășoare cursuri de formare profesională (operator introducere, validare, prelucrare date – calificare; îngrijire bătrâni la domiciliu; patiser – cofetar) cu 230 de persoane, o parte dintre acestea fiind externate către o societate administrată de Ionuț Cosmin Băncilă, cercetat, de asemenea, de DNA.

Astfel, în perioada august – octombrie 2015, Vasile Rusnac și Ionuț Cosmin Băncilă ar fi folosit, cu rea credință, în cadrul proiectului menționat, declarații și documente false, inexacte sau incomplete ce atestă realizarea activităților contractare în proporție de 100%, deși în realitate cursurile de formare privind meseriile de patiser – cofetar nu au avut loc, lucru pe care cei doi inculpați l-ar fi recunoscut.

Ca urmare a acestor demersuri, Vasile Rusnac şi Ionuţ-Cosmin Băncilă ar fi obţinut pe nedrept fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, în sumă totală de 472.543 lei (din care 346.903 lei – Arhiepiscopia Tomisului şi 125.640 lei – societatea comercială administrată de inculpatul Băcilă Ionuţ-Cosmin)”, se menționează în rechizitoriu.

Procurorii anticorupție au dispus, așadar, până la concurența prejudiciului, poprirea conturilor bancare deținute de Vasile Rusnac şi persoana/partea responsabilă civilmente Arhiepiscopia Tomisului, precum și a conturilor deținute de Ionuț Cosmin Băncilă și societatea pe care o adminsitrează.

Dosarul va fi judecat la Tribunalul Constanța, procurorii DNA propunând menținerea măsurilor asiguratorii stabilite în acest moment.

 

Actualitate