Eveniment

Premierul Viorica Dăncilă îl menține în funcție pe Vâlcov, condamnat la 8 ani de închisoare

viorica dancila primul ministru al Romaniei

În statul ne-paralel al PSD, un condamnat la 8 ani de închisoare este menținut și protejat într-o înaltă funcție publică: consilier de stat în aparatul de lucru al premierului.

Scris de 
 pe data 
12 februarie, 2018

Ce să înțeleagă oare tinerii care termină o facultate, care sunt la începutul unei cariere și fac primii pași spre viitor? Că nu contează ce și cât furi, câte dosare penale și condamnări ai la activ, atâta timp cât slujești în partidul mamă și la sânul iubitului conducător. Și de ce nu ar fi așa din moment ce, în momentul de față, cel care conduce România în mod real este un infractor dovedit și condamnat.

Premierul Viorica Dăncilă a declarat luni, referindu-se la condamnarea în primă instanţă a lui Darius Vâlcov, consilier de stat în aparatul de lucru al prim-ministrului, că nu a abandonat niciodată un membru al echipei sale care trece printr-un moment dificil.

Întrebată la sediul PSD dacă a luat o decizie în privinţa lui Darius Vâlcov, după decizia ÎCCJ de a-l condamna la opt ani de închisoare, Viorica Dăncilă a spus: „Nu am abandonat niciodată un membru al echipei mele care trece printr-un moment dificil. Când vom avea o hotărâre definitivă, abordarea mea probabil va fi alta. (…) Eu cred că fiecare dintre cetăţenii acestei ţări au dreptul la prezumţia de nevinovăţie până la o hotărâre definitivă şi cred că acest lucru ar trebui să se aplice pentru fiecare român, indiferent de locul unde se află. Eu voi merge pe acest lucru”.

Totodată, şefa Guvernului a precizat că va respecta prevederile Directivei europene care susţine prezumţia de nevinovăţie până la decizia finală a instanţei.

Joia trecută, Darius Vâlcov, fost primar al municipiului Slatina şi ministru al Finanţelor, a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la opt ani de închisoare în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă şi spălare de bani. Decizia nu este definitivă.

Actualitate