Prefectul Niculescu, testat negativ de COVID-19. „Am primit acordul DSP să pot ieși din izolare“
Prefectul Constanței, George Niculescu a anunțat că și al doilea test pe care l-a efectuat pentru depistarea SARS-CoV-2 a ieșit negativ. Amimtim că, săptămâna trecută, atât prefectul, cât și ceilalți angajați din cadrul Prefecturii Constanța au intrat în izolare după ce o persoană din instituție fusese depistată pozitiv cu coronavirus.
„Prima zi a săptămânii a fost singura pe care am petrecut-o la birou, înainte să primesc recomandarea de izolare din partea DSP Constanța. Am reușit să coordonez implementarea programului de ajutorare POAD 2019-2021, prin care zeci de mii de pachete cu igienă și alimente au ajuns și vor ajunge la persoanele defavorizate din județ.“, a scris Niculescu pe pagina sa de Facebook.
Prefectul spune că a monitorizat și coordonat situația COVID-19 din județ de acasă. „M-am asigurat că totul merge bine în Prefectură, chiar dacă nu am fost fizic acolo.
Am sprijinit structurile MAI, dar și CJPC Constanța, în acțiunile de control efectuate. Practic, le-am coordonat de la domiciliu, iar acțiunile au fost unele reușite doar cu ajutorul oamenilor din teren, care s-au implicat exemplar.
Totodată, de acasă am reușit să particip la mai multe videoconferințe, cele mai multe organizate de MAI și concentrate pe gestionarea situațiilor de risc din țară, în ceea ce privește răspândirea COVID-19.“
În cursul zilei de vineri, 13 iulie, George Niculescu a primit confirmarea că și al doilea test a ieșit negativ, primind și acordul DSP de a ieși din izolare.
„Avem de-a face cu un sezon foarte dificil de gestionat, iar implicarea mea trebuie să fie totală. În acest sens, sâmbătă seara am fost alături de ministrul Muncii, dna. Violeta Alexandru, într-o acțiune care a implicat un dialog deschis și constructiv cu patronii de cluburi și terase din Mamaia Nord.
Apoi, duminică dimineață, am fost, împreună, într-un control la un centru comercial din oraș, după care am susținut o conferință de presă în fața jurnaliștilor constănțeni.
Am început o nouă săptămână, care mă găsește la birou, respectând toate recomandările: port masca de protecție, păstrăm distanțarea socială, iar suprafețele din birouri sunt dezinfectate constant.
Trebuie să rămânem responsabili în fața acestei provocări, pe care o vom combate împreună, dacă suntem conștienți de dificultatea situației în care ne aflăm. Sunt sigur că vom reuși!“, a transmis prefectul.