Polițele Euroins vor fi valabile până pe 8 decembrie 2023. Guvernul a modificat azi termenul de expirare
Polițele de asigurare emise de compania Euroins, care urmau să expire automat pe 8 septembrie, vor fi valabile încă trei luni, până la data de 8 decembrie, a anunțat astăzi premierul Marcel Ciolacu, informează digi24.ro.
Premierul Ciolacu a declarat că motivul acestei modificări este că sunt încă în vigoare 1,8 milioane de polițe RCA emise de Euroins și că dacă s-a păstra termenul actual de expirare de 8 septembrie ar exista un real pericol de scădere a gradului de cuprindere în asigurarea RCA a unui segment urias din parcul auto național.
Potrivit legii, toate polițele Euroins aflate încă în vigoare, aproximativ 1,8 milioane, urmau să expire automat pe 8 septembrie 2023, odată cu încheierea termenului de trei luni de la data pronunțării falimentului companiei în instanță.
- euroins
- rca euroins