Administraţie

PNL Constanța a lansat campania „Orașul poartă semnătură ta”. Cetățenii pot semnala problemele cu care se confruntă zi de zi

Partidul Național Liberal (PNL) a lansat astăzi campania „Orașul poartă semnătura ta” prin care urmărește să identifice problemele orașului Constanța din perspectiva cetățenilor în vederea elaborării de viitoare proiecte ce vor fi puse în dezbatere la ședințele Consiliului Local.

Scris de 
 pe data 
29 mai, 2018

Obiectivul principal al acestei campanii este, spun inițiatorii, acela de a contura Planul Urbanistic General (PUG) al orașului, întrucât lipsa reglementărilor ce vor fi prevăzute în acest plan este principalul factor ce oferă proprietarilor de terenuri, fie ele și spații verzi, posibilitatea de a construi în voie, pentru că legislația le permite.

Trebuie să stopam PUZ-urile. Cum facem asta? Cu un PUG bine pus la punct. Se tot construiește pe spații verzi pentru că respectivele spații nu au fost certificate ca fiind spații verzi. Prin PUG ai posibilitatea să bați în cuie anumite zone, de exemplu spațiile verzi, și să stabilești că ele nu mai pot fi rejudecate sau reproiectate printr-un PUZ ulterior, ceea ce înseamnă că PUG-ul este un subiect extrem de important”, a afirmat Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța.

Totodată, PNL își propune să identifice problemele reale cu care se confruntă cetățenii din oraș prin adresarea unui chestionar de 18 întrebări punctuale în cadrul căruia constănțenii pot semnala exact ceea ce ar vrea sa schimbe la locul pe care îl numesc „acasa”.

Chestionarul ne ajută să identificăm problemele cu care se confruntă municipiul Constanța din perspectiva cetățenilor, dându-le posibilitatea să se exprime asupra a ceea ce consideră ei important, pentru că nu au toți aceleași păreri, de aceea avem nevoie de o analiză a priorităților”, a mai spus Bogdan Huțucă.

Potrivit inițiatorilor proiectului, campania „Orașul poartă semnătura ta” se va derula pe o perioadă de șase luni, iar pe parcursul ei, PNL va oferi lunar analize ale datelor obținute în vederea inițierii de noi proiecte înaintate la Consiliul Local Constanța.

După ce datele vor fi centralizate vom avea o evaluare a modului în care administratia locală își desfășoară (sau nu) activitatea, evaluare ce ne va oferi posibilitatea să creăm un program de campanii în baza feedback-ului venit direct de la cetățeni, lucru ce ne va ajuta să venim cu soluții reale la problemele lor. Toate aceste date se vor finaliza în proiecte de Hotărâri ale Consiliului Local”, a încheiat președintele PNL Constanța, Bogdan Huțucă.

Cei care vor să se implice în această campanie, pot completa chestionarului propus de PNL pe Tomis Online, platforma ce oferă lămuriri și asupra importanței unui PUG bine stabilit.

 

Actualitate