Eveniment

Piți cu BMW amendată cu 10.290 lei după ce a rămas blocată pe plaja Modern

O șoferiță a fost amendată după ce a intrat cu mașina pe plajă și a rămas împotmolită în nisip.

Scris de 
 pe data 
29 noiembrie, 2021

O domnișoară cu haină de blană și posesoare de BMW a vrut să se plimbe cu bolidul pe plaja de la Modern. Nu de alta, dar îi intra nisipul în cizmulițele ei de firmă dacă o lua la pas pe jos pe plajă, așa cum fac sărăkiile.

Plimbarea a fost scurtă și s-a terminat cu o amendă de 10.290 lei, după ce BMW-ul a rămas înțepenit în nisip, iar polițiștii au găsit-o pe prințesă împingând mașina.

Potrivit Primăriei Constanța, ca urmare a unui apel telefonic primit la dispeceratul Direcției Generale Poliția Locală, un echipaj de polițiști locali a fost direcționat pe plaja Modern, unde se afla un autovehicul blocat în nisip.

În urma verificărilor, conducătorul autovehiculului a fost sancționat cu amendă în valoare 10.290 lei de polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulație pe drumurile publice pentru nerespectarea prevederilor OUG 19/2006 și OUG 195/2002.

„Reamintim faptul că accesul autovehiculelor este interzis pe plajă, iar polițiștii locali vor sancționa pe oricine încalcă prevederile legale în vigoare.În continuare, facem apel la spiritul civic al cetățenilor pe care îi rugăm să apeleze Dispeceratul Direcției Generale Poliția Locală Constanța, la numerele de telefon 0241.484.205 și 0341.922, de fiecare dată când sesizează conducători auto care încalcă prevederile legale”, se arată în comunicatul de presă al Primăriei Constanța.

Actualitate