Educaţie

Petiție plină de greșeli, semnată de profesorii care s-au retras din examenul de titularizare

Mai multe persoane care s-au retras din examenul de angajare în școală au scris o petiție, nemuțumiți fiind de faptul că au picat titularizarea. Deși are un singur paragraf, format dintr-o frază continuă, petiția conține numeroase greșeli gramaticale, transmite edupedu.ro

Scris de 
 pe data 
26 iulie, 2019

Regulile examenului de titularizare le-au permis ani de zile candidaților să se retragă din examen, fără să fie considerați picați. Ei puteau să predea pur și simplu foile de examen goale, după cel puțin o oră de la împărțirea subiectelor, iar lucrările nu le erau notate și nici nu erau considerați eliminați.

Dispăruți din examen ca și când n-ar fi participat, retrașii puteau apoi să se angajeze în același an suplinitori – adică exact la fel ca cei care susținuseră examenul și luaseră note între 5 și 7 sau chiar la fel cu profesorii cu note de 8 sau 9 la titularizare care nu găsesc, însă, posturi pentru a se angaja pe o perioadă nedeterminată și dau an de an examenul, practicând între timp meseria de profesor ca suplinitor, informează edupedu.ro

3.960 de candidați s-au retras din concursul de titularizare din 17 iulie 2019, din motive personale sau medicale, în conformitate cu prevederile metodologiei, a anunțat atunci Ministerul Educației.

O parte dintre profesorii are vor sta pe bară un an pentru că au picat examenul s-au apucat să facă o petiție online. Plină de greșeli gramaticale și de punctuație. Pe cele legate de spațiile lăsate între semnele grafice nici nu le-am mai încercuit. Dar e cu statut social și cu astea“, semnalat jurnalista Oana Dimofte pe contul său de Facebook.

 

Actualitate