Pesedistul Horia Constantinescu vrea ca Primăria să plătească utilitățile bisericilor din Constanța
Într-o postare publică în care apare alături de Arhiepiscopul Tomisului Teodosie, pesedistul Horia Constantinescu, fost candidat la Primăria Constanța, spune că a discutat cu colegii săi din PSD pentru inițierea unui proiect ce ar presupune ca municipalitatea să plătească utilitățile lăcașelor de cult din oraș.
„Alături din nou de un om căruia îi datorez foarte mult, spiritual și nu numai!“, a scris Horia Constantinescu, făcând referire la Teodosie. „Am discutat două proiecte importante pe care i le-am propus. Poate cel mai important dintre ele, pe care l-am discutat cu unii colegi de partid de la nivelul organizației municipale Constanța a Partidului Social Democrat, este inițierea unei hotărâri de consiliu local prin care primăria să preia plata utilităților locașurilor de cult, indiferent de religia acestora.
Atât timp cât pentru instituțiile de învățământ, care aduc hrană minții tinerilor, se poate, trebuie să se poată și pentru cele care aduc hrană spiritului. Plata utilităților se face astăzi cu ajutorul credincioșilor. Rămâne cea mai mare problemă, și anume aceea că unii dintre colegii mei de partid pun chimia personală în raport cu subsemnatul mai presus de proiectele utile societății. Nutresc speranța și mă rog lui Dumnezeu să reușim în următorii patru ani să avem și proiecte cu adevărat utile!“.
Prima reacție oficială a venit din partea lui Florin Cocargeanu, fost viceprimar și liderul grupului de consilieri municipali din partea USR Constanța:
„Nu pot vorbi în numele tuturor colegilor mei, mai ales până când nu vedem proiectul de hotărâre, însă, de principiu, nu sunt de acord cu o asemenea măsură. Care este justificarea? În Constanța, Primăria nu plătește utilitățile pentru unitățile de învățământ, care ar trebui să fie o prioritate, însă PSD vrea să le plătească pe cele ale lăcașelor de cult“, a spus, pentru Focus Press, Florin Cocargeanu, consilier local USR și fost viceprimar.
- biserici
- Horia Constantinescu
- PSD
- psd constanta
- Teodosie