Constanța Politică

Penibil! Candidatul Mihai Lupu postează fotografii din Cernobîl și Uganda spunând că sunt din Constanța

Candidatul PNL la funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, s-a umplut de penibil după ce de câteva zile postează pe pagina sa de Facebook, ba chiar și-a făcut și bannere publicitare, cu imagini din Cernobîl și Uganda, prezentându-le drept fotografii din Constanța sau elevi constănțeni.

Scris de 
 pe data 
12 august, 2020

După ce și-a lansat sloganul de campanie „Îmi pasă”, Mihai Lupu a început să inunde spațiul public cu tot felul de imagini apocaliptice, clădiri și școli în ruină, copii desculți, drumuri de pământ cu scopul de a atrage atenția asupra modului în care arată școlile din Constanța sau asupra copiilor proveniți din familii defavorizate.

Doar că școala despre care Lupu spunea că e din Constanța se află de fapt în Ucraina, și nu oriunde, ci chiar în orașul Cerobîl.

Fotografia este luată dintr-un articol publicat în The Economic Times despre zonele din lume ce au devenit atracții pentru turiști.

O altă clădire aparținând Primăriei Constanța și amplasată în Piața Ovidiu, este, de asemenea, ilustrată cu aceeași fotografie din interior aparținând unui imobil din Cernobîl.

Mai mult, Lupu prezintă o fotgrafie cu mai mulți copii (se văd doar picioarele) spunând „Îmi pasă să dăm acestor copii o șansă”. Doar că acei copii erau din Uganda, iar fotografia poate fi cumpărată de pe Internet, având titlul „Copii trăind în sărăcie în Uganda”.

Având în vedere că nici măcar nu a început campania electorală, suntem curioși și nerăbdători să vedem cu ce fotografii va mai veni Mihai Lupu când se va încinge competiția!

Actualitate